International

Ucraina nu va demina portul Odesa pentru exportul de cereale

Ucraina refuză să demineze portul Odesa pentru a putea relua exportul de cereale, deoarece forţele ruse ar putea exploata situaţia pentru a ataca oraşul, a arătat miercuri purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale, Serghi Bratciuk, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Dacă minele ar fi eliminate, Rusia “va dori să atace; visează să paraşuteze trupe”, a spus oficialul într-un mesaj video pe Telegram.

“Flota rusă din Marea Neagră va simula o retragere către Crimeea anexată. Însă imediat ce deminăm accesul în portul Odesa, flota rusă va fi acolo”, a susţinut el.

Bratciuk a făcut aceste comentarii înainte de întâlnirea de la Ankara a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru discuţii privind instituirea unor culoare maritime pentru exportul de cereale pe Marea Neagră.

Cerealele ucrainene sunt în prezent reţinute în porturi din cauza blocadei navale ruse.

La cererea ONU, Turcia şi-a oferit ajutorul pentru escortarea convoaielor maritime din porturile ucrainene, în ciuda prezenţei minelor, detectate până în apropierea coastelor turceşti.

Bratciuk afirmă că ţara sa are nevoie de rachete anti-navă şi de escorte asigurate de ţările NATO.

Înainte de invazia rusă începută în februarie, Ucraina era pe punctul de a ajunge al treilea exportator mondial de grâu şi asigura jumătate din comerţul mondial cu cereale şi ulei de floarea soarelui. Exporturile ucrainene reprezentau 12% din comerţul mondial cu grâu, 15% din cel cu porumb şi 50% din cel cu ulei de floarea soarelui.

În prezent, din cauza războiului, sunt blocate în Ucraina circa 20-25 de milioane de tone de cereale, cantitate care s-ar putea tripla până la toamnă, a avertizat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

2 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

2 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More