International

Ucraina poate folosi arme furnizate de SUA pentru a lovi în Rusia nu doar lângă Harkov (Pentagon)

Ucraina poate folosi arme furnizate de SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei, nu doar pe teritoriul rus din apropierea regiunii ucrainene Harkov, forţe ruse care trag asupra trupelor ucrainene, a afirmat joi Pentagonul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Luna trecută, preşedintele Joe Biden a autorizat în mod discret Kievul să lanseze arme furnizate de SUA împotriva unor ţinte militare în Rusia.

La acea vreme, însă, oficiali americani au spus că decizia lui Biden se aplica doar pentru ţinte situate pe teritoriul Rusiei din apropierea regiunii estice ucrainene Harkov.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul maior de aviaţie Patrick Ryder, le-a declarat joi reporterilor că, deşi nu a existat o modificare de politică, utilizarea de arme de către Ucraina împotriva trupelor ruse nu este limitată la zona de lângă Harkov de pe teritoriul Rusiei.

”Capacitatea de a putea să riposteze atunci când se trage asupra lor este elementul pe care se concentrează în mod real această politică (…) întrucât vedem forţe ruse trăgând de peste graniţă, capacitatea ca Ucraina să poată trage asupra acelor forţe terestre folosind muniţii furnizate de SUA”, a spus Ryder.

”Aceasta este autoapărare şi, prin urmare, are sens ca ei să poată face acest lucru”, a adăugat reprezentantul Pentagonului.

Declaraţia sa se face ecoul comentariilor din această săptămână ale lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.

”Nu este vorba despre geografie. Este vorba despre bun-simţ. Dacă Rusia atacă sau este pe punctul să atace de pe teritoriul său Ucraina, atunci este absolut normal să permitem Ucrainei să lovească drept ripostă forţele care o lovesc de dincolo de frontieră”, a afirmat Sullivan la postul PBS.

Consilierul preşedintelui Biden a mai spus că Ucraina poate folosi de asemenea sistemele de apărare aeriană pentru a trage asupra avioanelor ruse în interiorul spaţiului aerian rus dacă acestea sunt aproape de a lansa atacuri în spaţiul aerian ucrainean, aminteşte Reuters.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

7 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

8 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

9 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More