International

Ucraina: Preşedintele francez Macron afirmă că Vladimir Putin “nu vrea pace”, ci o “capitulare”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat duminica aceasta că omologul său rus Vladimir Putin “nu vrea pace”, ci o “capitulare” a Ucrainei, la finalul unei reuniuni prin videoconferinţă cu membrii “coaliţiei de voinţă” ce reuneşte aliaţii Kievului, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cu o zi înainte de o întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, luni la Washington, la care Macron şi mai mulţi responsabili europeni ar urma de asemenea să participe, “dorinţa noastră este de a prezenta un front unit între europeni şi ucraineni”, precum şi de a-i întreba pe americani “în ce măsură” sunt ei gata să contribuie la garanţiile de securitate ce vor fi oferite Ucrainei într-un acord de pace, a declarat preşedintele francez.

Problema garanţiilor de securitate pentru Ucraina este în centrul elaborării unui eventual acord de pace, pentru că acestea ar avea drept scop să descurajeze Rusia să atace din nou Ucraina.

Macron s-a arătat prudent cu privire la posibilitatea avansată de Donald Trump de a face să beneficieze Kievul de protecţii similare celor ale NATO, fără ca Ucraina să devină membră a organizaţiei. “Cred că un articol teoretic nu este suficient. Problema care se pune este substanţa”, a estimat el.

“Cum să ne asigurăm în mod colectiv că ordinea internaţională este respectată şi că securitatea noastră a tuturor este protejată, pentru că este vorba de securitatea europenilor şi a Franţei”, a mai declarat preşedintele francez de la reşedinţa sa de vară din Fort de Bregancon, în sud-estul Franţei, după peste două ore de reuniune prin videoconferinţă a “coaliţiei de voinţă”.

“Nu pot exista discuţii teritoriale asupra Ucrainei fără ucraineni” şi, “în acelaşi fel, nu pot exista discuţii asupra securităţii europenilor fără ei”, a adăugat Macron, cerând ca europenii să fie invitaţi la viitoarele summituri asupra Ucrainei.

“Noi mergem mâine (la Washington) nu doar pentru a-l însoţi pe preşedintele ucrainean, noi mergem acolo pentru a apăra interesele europenilor”, a subliniat liderul francez.

Articole recente

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

47 de minute ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

2 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More