Update articol:

Ucraina: Preşedintele Macron şi secretarul de stat Blinken au convenit să continue presiunile asupra preşedintelui Putin

Sursa fotografiilor: Secretary Antony Blinken/Twitter Sursa fotografiilor: Secretary Antony Blinken/Twitter

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi secretarul de stat american Antony Blinken au convenit, marţi, la Paris, să continue să facă presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin în încercarea de a pune astfel capăt războiului din Ucraina, tranmsite AFP, potrivit Agerpres.

Macron şi Blinken “şi-au reafirmat angajamentul de a impune costuri semnificative preşedintelui Putin şi colaboratorilor săi atât timp cât continuă războiul deliberat în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.Ei au decis, de asemenea, să continue “coordonarea strânsă cu privire la Iran şi eforturile de a obţine un acord la Viena care să asigure o revenire reciprocă la respectarea deplină” a pactului nuclear din 2015 care vizează contracararea programului nuclear iranian cu scopul de a-i limita capacitatea de a dezvolta arme nucleare.

Secretarul de stat american s-a deplasat marţi seară la Paris, după opriri în alte şapte ţări europene, inclusiv o vizită la graniţa cu Ucraina pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean, vizite menite să întărească unitatea în faţa invaziei Ucrainei de către Rusia şi să reafirme sprijinul Washingtonului pentru aliaţii săi.

În cursul zilei de marţi, Antony Blinken a declarat la Tallinn, în Estonia, că Statele Unite îşi intensifică sprijinul pentru cele trei ţări baltice, foste republici sovietice, în prezent membre ale NATO.

“Poporul estonian, care a trăit decenii sub ocupaţia sovietică, înţelege profund cât de rău este războiul neprovocat şi nejustificat al Rusiei în Ucraina. Cât de puternic trebuie să apere lumea dreptul Ucrainei de a exista ca ţară suverană şi democratică, liberă să îşi aleagă propriul viitor”, a declarat Blinken la o conferinţă de presă comună cu premierul Kaja Kallas.

“Trebuie să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea noastră colectivă”, a subliniat secretarul de stat american.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie