Categories: Fără categorie

Ucraina: Primarul de la Krivoi Rog a fost împuşcat mortal

Corpul neînsufleţit al primarului oraşului ucrainean Krivoi Rog, din regiunea Dnepropetrovsk, a fost descoperit duminică cu o rană de glonţ, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski şi poliţia naţională, conform AFP, potrivit Agerpres.

Trupul lui Konstantin Pavlov, 48 de ani, a fost găsit pe veranda casei sale, a adăugat preşedintele ucrainean pe Telegram, subliniind că anchetatorii investighează scena crimei.

Responsabili ai poliţiei urmează să-i prezinte elemente preliminare ale anchetei luni, a precizat el.

Krivoi Rog, un important centru industrial situat în sud-estul Ucrainei, este oraşul natal al lui Zelenski.

“Potrivit primelor informaţii, corpul unui bărbat cu o rană provocată de glonţ a fost descoperit la intrarea în locuinţa sa”, a comunicat la rândul său poliţia.

Preşedintele Zelenski a promis să supervizeze personal ancheta.

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

o oră ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

o oră ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

o oră ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

4 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

7 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More