Update articol:

Ucraina ”respectă alegerea poporului slovac” după victoria populiştilor (Kuleba)

Kuleba

Ucraina “respectă alegerea poporului slovac”, a declarat luni şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, după victoria în alegerile legislative din Slovacia a partidului populist Smer-SD, formaţiunea fostului premier Robert Fico, care se opune ajutorului militar pentru Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Respectăm alegerea poporului slovac, însă este prea devreme pentru a spune cum va afecta rezultatul acestor alegeri poziţia Slovaciei”, a declarat Kuleba, în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe europeni la Kiev.

“Trebuie să aşteptăm formarea coaliţiei şi apoi, având în vedere componenţa acesteia, vom trage primele concluzii”, a mai spus şeful diplomaţiei ucrainene, în condiţiile în care partidul Smer-SD nu a obţinut decât 23% din voturi la scrutinul de sâmbătă.

Formaţiunea social-democrată Smer-SD, condusă de fostul premier Robert Fico, intenţionează să sisteze ajutorul militar pentru Ucraina şi critică Uniunea Europeană şi NATO.

În timpul campaniei electorale, Fico, în vârstă de 59 de ani, a promis că Slovacia nu va trimite niciun fel de muniţie Kievului şi a cerut relaţii mai bune cu Rusia.

Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.A

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (29/10/2025)

Hotarari AGEA & AGOA - 29 octombrie 2025

CONPET SA (COTE) (29/10/2025)

Hotararea A.G.E.A. si A.G.O.A. din 29.10.2025

Digi Communications N.V. (DIGI) (29/10/2025)

Decontarea emisiunii obligatiunilor scadente in 2031 de catre Digi Romania

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/10/2025)

Perioada inchisa 30.10.2025 - 28.11.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/10/2025)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative