International

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de tactică a trupelor ruse, în timp ce pe frontul diplomatic eforturile preşedintelui american Donald Trump de a impulsiona o încheiere negociată a acestui război nu au dat până în prezent niciun rezultat, relatează sâmbătă agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit unei unităţi a armatei ucrainene care luptă pe sectorul de front din zona oraşului strategic Pokrovsk, puşcaşii marini ruşi desfăşuraţi în acel sector încearcă să pătrundă în grupuri mici cât mai adânc posibil în acest oraş, cu obiectivul de a se apropia de poziţiile artileriei ucrainene şi ale operatorilor ucraineni de drone.

Unităţile ruse încearcă de asemenea să străpungă liniile defensive ucrainene şi să se stabilească pe noi poziţii tactice, încercând în plus, cu ajutorul tancurilor şi blindatelor, să încercuiască total oraşul şi soldaţii ucraineni care luptă acolo.

“Conform informaţiilor obţinute, Rusia planifică să desfăşoare trupe în regiunea Doneţk pentru o aşa-numită “străpungere decisivă””, a avertizat pe Facebook o unitate a armatei ucrainene.

Oraşul Pokrovsk, un centru logistic major, se află de luni de zile sub asaltul trupelor ruse şi este în mare parte distrus în urma luptelor care au provocat pierderi grele pentru ambele tabere. Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) a confirmat vineri că trupele ruse înaintează în apropierea acestui oraş.

Potrivit surselor Reuters, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut la summitul cu Trump din 15 august ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) şi în schimb Rusia să îngheţe restul liniei frontului. Rusia controlează circa 88% din Donbas şi circa 73% din provinciile Zaporojie şi Herson. În cadrul unui posibil acord, Rusia ar fi dispusă să se retragă şi din micile porţiuni ale provinciilor Harkov, Sumî şi Dnipropetrovsk pe care le-a ocupat.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski respinge însă orice cedare de teritorii către Rusia şi poziţiile celor două tabere rămân în continuare foarte îndepărtate, situaţie care-l nemulţumeşte pe Trump, care a promis anterior că va reuşi să aducă la pace Rusia şi Ucraina, dar demersurile sale nu au condus la niciun rezultat şi el ameninţă acum Rusia cu noi sancţiuni.

În timp ce Putin este interesat în primul rând de chestiunile teritoriale, Zelenski şi susţinătorii săi europeni sunt interesaţi de garanţiile de securitate pentru Ucraina, în special desfăşurarea de trupe occidentale în această ţară în cazul unei încetări a focului.

Dar Moscova a transmis deja de mai multe ori că respinge orice desfăşurare de trupe străine în Ucraina, subliniind că pentru Rusia tocmai apropierea NATO de graniţele sale este una dintre cauzele conflictului, lucru reafirmat vineri de Putin. Purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitri Peskov, a declarat în aceeaşi zi că europenii, care insistă să trimită trupe în Ucraina şi o asigură pe aceasta de tot sprijinul dacă va continua războiul, nu fac decât să împiedice soluţionarea conflictului.

Articole recente

Ministrul italian afirmă că nivelurile de stocare a gazelor sunt excelente în Italia și Europa; Italia nu este pregătită să demoleze centralele electrice pe cărbune

Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…

50 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

55 de minute ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

o oră ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

3 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More