International

Ucraina: Şeful serviciului de informaţii militare consideră ”medievală” armata rusă

Şeful serviciului ucrainean de informaţii militare, generalul Kirilo Budanov, le-a promis ruşilor un “adevărat iad” în Ucraina, unde armata rusă, pe care o consideră “medievală”, se va confrunta cu o gherilă constantă a partizanilor ucraineni, potrivit unui interviu publicat vineri, citat de AFP.

“Comandamentul rus a făcut numeroase greşeli şi noi folosim aceste greşeli”, a declarat generalul Budanov pentru săptămânalul american The Nation.

“Armata ucraineană a arătat că armata rusă, a doua armată din lume, este doar un mit. Este doar o concentrare de putere medievală, vechi metode de luptă”, a adăugat acest tânăr general de 36 de ani care s-a angajat în armată după căderea URSS şi a fost pregătit după metodele NATO, potrivit Agerpres.

Numit în 2020 la conducerea Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării de preşedintele Volodimir Zelenski, generalul Budanov a estimat că una dintre cheile succesului forţelor ucrainene pentru a rezista armatei ruse a fost capacitatea lor de a spiona adversarul.

“Avem mulţi informatori în cadrul armatei ruse, nu doar în rândurile acesteia, ci şi în cercul ei politic şi în cadrul comandamentului său” a afirmat el în cadrul acestui interviu acordat “în ultimele zile”, potrivit The Nation.

Una din priorităţile sale în ultimele luni a fost organizarea unei forţe de partizani care vor rămâne în spatele liniilor ruseşti în cazul unei ocupaţii îndelungate pentru a desfăşura operaţiuni de gherilă. El nu a oferit detalii despre această forţă, dar a subliniat că este “un număr mare de persoane” şi a menţionat prezenţa vânătorilor.

“Luptătorii noştri, soldaţii noştri şi chiar vânătorii noştri vor începe să urmărească agresorul, trupele ruseşti, cu armele în păduri”, a spus el. “Primăvara va veni în curând, pădurile noastre vor înverzi din nou şi un adevărat iad se va dezlănţui înaintea agresorului”, a continuat generalul.

El a ţinut să adauge că, deşi rezistenţa ucraineană ţine piept armatei ruse de o lună, situaţia rămâne “foarte dificilă”.

“Avem importante forţe ruseşti pe teritoriul nostru şi au înconjurat oraşele Ucrainei”, a spus generalul Budanov. “În ceea ce priveşte perspectivele de pace, în pofida negocierilor, acestea rămân vagi şi imprevizibile”, a adăugat el.

Şeful serviciului de informaţii militare s-a arătat lipsit de consideraţie faţă de luptătorii ceceni care s-au alăturat forţelor ruse pe frontul ucrainean, menţionând că este uşor să-i urmăreşti ascultându-le conversaţiile pe telefonul mobil.

“Avem o mulţime de informatori în rândurile cecenilor”, a adăugat el. “De îndată ce pregătesc o operaţiune, ştim asta datorită informatorilor noştri”, a mai spus generalul Budanov, citat de AFP.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More