International

Ucraina: Suspendarea ajutorului american este “cea mai bună contribuţie” la pace (Kremlin)

Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este “cea mai bună contribuţie” pentru obţinerea păcii în Ucraina, a salutat marţi Kremlinul anunţul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump şi Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă Statele Unite încetează să fie (furnizor militar pentru Ucraina) sau suspendă aceste livrări, va fi probabil cea mai bună contribuţie la pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

“Detaliile rămân de văzut, dar dacă este adevărat, aceasta este o soluţie care ar putea împinge cu adevărat regimul de la Kiev către un proces de pace”, a insistat el în cadrul briefingului său zilnic.

“Trebuie să vedem cum va evolua situaţia pe teren”, a adăugat Peskov, menţionând că “volumul principal” de ajutor militar pentru Ucraina “a venit până acum din Statele Unite”.

Un responsabil de la Casa Albă a anunţat luni seara, exprimându-se sub rezerva anonimatului, că Statele Unite îngheaţă ajutorul militar acordat Ucrainei, suscitând temeri privind o slăbire a armatei ucrainene în faţa trupelor ruse.

“Facem o pauză şi ne revizuim ajutorul pentru a ne asigura că aceasta contribuie la găsirea unei soluţii” la conflictul între Ucraina şi Rusia, a explicat responsabilul american.

În conferinţa sa de presă, Dmitri Peskov a menţionat de asemenea resetarea dorită de Washington şi Moscova a relaţiilor bilaterale după ani de tensiuni extreme.

O “normalizare” a relaţiilor presupune în mod necesar ridicarea sancţiunilor americane împotriva Rusiei, a declarat Peskov.

“Desigur, dacă vorbim despre normalizarea relaţiilor bilaterale, atunci acestea ar trebui eliberate de povara negativă pe care o reprezintă respectivele sancţiuni”, a declarat el presei.

În urma primelor discuţii între Rusia şi SUA din 18 februarie în Arabia Saudită, Moscova şi Washingtonul au declarat că depun eforturi pentru a restabili cooperarea economică şi energetică, în special în Arctica şi în domeniul spaţial.

Economia Rusiei a devenit în mare măsură dependentă de comenzile militare în cei peste trei ani de conflict, în timp ce economia reală a fost afectată de sancţiunile occidentale, în pofida eludării şi a importurilor care continuă la anumite produse.

Această conjunctură, cu multe incertitudini, este văzută de mulţi experţi ca problematică pe termen lung, iar o eventuală ridicare a sancţiunilor americane împotriva băncilor ruseşti sau a altor companii petroliere le-ar putea permite să respire din nou.

Articole recente

Majoritatea polonezilor se opun participării ţării lor la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina (sondaj)

O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…

o oră ago

Arafat: Există burnout la o parte din medicii de la UPU, care poate fi eliminat prin personal suficient

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…

o oră ago

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…

o oră ago

Tesla majorează cu 15.000 de dolari preţul celui mai scump model Cybertruck în SUA

Tesla a crescut preţul versiunii de top a pickup-ului electric Cybertruck cu 15.000 de dolari…

2 ore ago

Bolojan: Pactul Ribbentrop-Molotov, simbol al cinismului şi brutalităţii; totalitarismele au adus crime în masă, deportări şi foamete

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului…

3 ore ago

Hidroelectrica anunță că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice

În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More