Update articol:

Ucraina: Trump afirmă că fără îndoială va vorbi cu Putin în această săptămână

Donald Trump/ Sursa foto: Facebook.com/DonaldTrump

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că “va vorbi cu Vladimir Putin”, fără îndoială, săptămâna aceasta, după ce Ucraina a anunţat că susţine o propunere americană de încetare a focului de 30 de zile cu Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Cred, da”, a adăugat preşedintele american în timp ce o jurnalistă l-a întrebat dacă discuţia cu omologul său rus va avea loc săptămâna aceasta.

“Desigur”, a răspuns apoi Trump unui alt jurnalist care l-a întrebat dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi invitat să revină la Casa Albă după recenta întâlnire conflictuală a celor doi lideri în Biroul Oval.

În ceea ce priveşte perspectiva de a avea o încetare a focului totală în Ucraina, Trump a declarat: “Ei bine, sper că aceasta se va finaliza în următoarele zile, aş dori să văd asta”.

“Ştiu că avem o întâlnire importantă mâine cu Rusia şi sperăm că vor urma conversaţii bune”, a adăugat el.

Donald Trump s-a adresat după o întâlnire crucială între diplomaţi americani şi ucraineni, marţi, în Arabia Saudită, care a marcat o accelerare clară spre negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului, la trei ani după invazia rusă a Ucrainei.

Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul negocierilor cu oficialii americani în Jeddah, Arabia Saudită, conform unei declaraţii comune a delegaţiilor americană şi ucraineană, notează agenţiile internaţionale de presă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat marţi că Ucraina, care a insistat iniţial pentru o încetare a focului pe cale aeriană şi maritimă, este pregătită să accepte planul Washingtonului pentru o încetare a focului de 30 de zile, pe linia frontului.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media