International

Ucraina: Turcia încearcă în continuare să joace un rol de mediator între Kiev şi Moscova, afirmă Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat joi dorinţa de a media o pace ”corectă” între Ucraina şi Rusia, transmite joi Reuters, potrivit Agerpres.

”Am adus părţile împreună în Turcia cu mai multe ocazii. Putem face asta din nou şi deschide uşa către pace prin gestionarea unui proces concentrat pe soluţii, fără influenţe externe. În întâlnirile noastre atât cu preşedintele (rus Vladimir) Putin, cât şi cu preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski ne continuăm eforturile în acest scop”, a spus Erdogan, la întoarcerea dintr-o vizită în Egipt.

Pe de altă parte, Erdogan a afirmat că punctele de vedere ale Turciei şi SUA sunt convergente în tot mai multe dosare.

El a evidenţiat tendinţa pozitivă a relaţiilor dintre Ankara şi Washington după avansarea contractului de achiziţionare a unor avioane militare americane F-16 de către Turcia.

”Numărul chestiunilor despre care gândim asemănător sau suntem de acord cu Statele Unite este în creştere. Nu există nicio tendinţă negativă în prezent. Dimpotrivă, există o evoluţie pozitivă”, a spus preşedintele turc după ce a fost întrebat despre aprobarea aderării Suediei la NATO de către Turcia şi progresele în contractul de cumpărare de avioane F-16.

Articole recente

Premier Energy își extinde capacitatea de producție de energie electrică regenerabilă prin achiziția unui parc eolian de 158 MW în Ungaria de la Iberdrola

Premier Energy Group, un furnizor cheie de energie cu operațiuni integrate în Europa de Sud-Est…

43 de minute ago

Trump recunoaşte că a supraestimat capacitatea sa de a opri războiul ruso-ucrainean şi se declară dezamăgit de Putin

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi la Londra dezamăgit de omologul său rus Vladimir…

45 de minute ago

Guvernul a aprobat stocurile petroliere destinate entităţii centrale

Guvernul a aprobat joi o hotărâre privind stabilirea stocurilor petroliere destinate entităţii centrale de stocare…

49 de minute ago

Murat Cinar a fost numit Chief Executive Officer al DRI

DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a anunțat numirea…

o oră ago

Exim Banca Românească finanțează THERMOTOP, prima fabrică de plăci termoizolante PIR din România

Exim Banca Românească a acordat o finanțare de aproximativ 14 milioane de euro pentru realizarea unei investiții…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More