International

Ucraina: UE consideră “nejustificată” expulzarea de către Moscova a 18 membri ai delegaţiei sale

Uniunea Europeană a denunţat vineri expulzarea “nejustificată” a 18 diplomaţi din delegaţia sa în Rusia şi a deplâns într-un comunicat “o pură măsură de retorsiune” după o acţiune similară a Bruxellesului în urma declanşării invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Diplomaţii în chestiune îşi exercitau atribuţiile în cadrul şi cu respectarea totală a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, subliniază comunicatul. Cei 19 membri ai delegaţiei Rusiei la UE au fost declaraţi “personae non gratae” din cauza “activităţilor contrare” cu statutul lor.

Rusia a anunţat vineri expulzarea a 18 diplomaţi ai delegaţiei Uniunii Europene în Rusia. “Drept represalii la acţiunile inamicale ale Uniunii Europene, 18 membri ai delegaţiei UE în Rusia sunt declaraţi personae non gratae şi trebuie să părăsească teritoriul rus cât mai curând posibil”, a precizat Ministerul rus Afacerilor Externe într-un comunicat.

MAE rus a precizat că ambasadorul UE în Rusia, Markus Ederer, a fost convocat şi i s-a înmânat o notă de protest.

“Partea rusă a declarat că UE este responsabilă pentru distrugerea consistentă a arhitecturii de dialog bilateral şi cooperare care a necesitat decenii pentru a fi formată”, a mai menţionat MAE rus, care a precizat că diplomaţii UE trebuie să părăsească Rusia cât de curând posibil.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More