International

Ucraina: Un consilier al lui Zelenski îl critică pe şeful AIEA pentru gestionarea situaţiei de la centrala nucleară Zaporojie

Un înalt consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a formulat critici la adresa şefului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru modul în care acesta gestionează situaţia fragilă de la centrala nucleară din Zaporojie, în sudul Ucrainei, aflată din primele zile ale invaziei sub controlul Rusiei, relatează miercuri DPA, potrivit Agerpres.

“Omul este absolut ineficient în gestionarea riscului-cheie”, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, referindu-se la directorului AIEA, Rafael Grossi.

AIEA are “pârghii clare de influenţă” asupra Rusiei, a declarat Podoliak marţi seara la televiziunea ucraineană. Exercitarea de presiuni asupra corporaţiei nucleare de stat Rosatom ar fi putut forţa o retragere a Rusiei şi deminarea uzinei, a argumentat el.

Podoliak a vorbit despre “show-ul unui clovn” şi s-a referit la Grossi ca fiind “acea persoană”.

Ucraina avertizează de aproape două săptămâni cu privire la un posibil atac terorist la centrala nucleară.

Rafael Grossi, care s-a exprimat marţi seara la Viena, a declarat că centrala din Zaporojie a pierdut din nou conexiunea cu linia electrică principală externă şi, prin urmare, depinde de o singură sursă recent restaurată care este alimentată de o linie mai puţin puternică.

Singura linie electrică rămasă de 750 de kilovolţi (kV) – din cele patru disponibile înainte de conflict – a fost întreruptă marţi, 4 iulie, ora 01:21 (22:21 luni GMT), a precizat el.

“Nu s-a ştiut imediat care a fost cauza întreruperii energiei electrice sau cât va dura”, a spus şeful AIEA. De electricitate este nevoie pentru a pompa apa de răcire la uzină, a adăugat el.

“De data aceasta centrala a reuşit să evite o pierdere completă a întregii surse de alimentare externă – ceea ce s-a întâmplat de şapte ori în timpul conflictului -, dar ultima întrerupere a liniei de curent evidenţiază încă o dată situaţia precară a securităţii nucleare la această centrală”, a declarat Grossi.

Atât Moscova, cât şi Kievul s-au acuzat reciproc de pregătirea unui atac iminent asupra centralei nucleare din sudul Ucrainei. Militarii ruşi au amplasat obiecte care semănau cu explozibili pe acoperişurile mai multor reactoare, a declarat Zelenski în discursul său video zilnic de marţi seara. La rândul său, Moscova a declarat că forţele armate ucrainene plănuiesc un atac asupra reactorului.

De altfel, Rusia a negat miercuri acuzaţiile ucrainene potrivit cărora ar fi plantat explozibili pe acoperişul centralei nucleare din Zaporojie cu presupusul scop de a-i detona şi susţine că Kievul este cel care plănuieşte un ‘sabotaj’ la instalaţia atomică, potrivit EFE.

“De ce am avea explozibili acolo? Este un nonsens menit să menţină tensiunea în jurul centralei”, a declarat Renat Karcea, un consilier al Rosenergoatom, operatorul rus al centralei nucleare din sudul Ucrainei.

Potrivit lui Karcea, citat de agenţia de presă rusă Interfax, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski “minte cu neruşinare” atunci când susţine contrariul. “Minarea plafonului unităţilor energetice reprezintă o ameninţare, nu ne putem permite asta. Cineva în acest haos trebuie să îşi păstreze sănătatea mintală”, a spus Karcea.

Zelenski a scris marţi seara pe Telegram că există informaţii potrivit cărora trupele ruseşti ar fi amplasat “obiecte asemănătoare unor explozibili pe acoperişul mai multor unităţi energetice de la centrala nucleară din Zaporojie”. “Poate pentru a simula un atac asupra uzinei. Poate că au un alt scop”, a spus el.

“Dar, în orice caz, lumea vede că singura sursă de pericol pentru centrala nucleară din Zaporojie este Rusia şi nimeni altcineva”, a spus el.

La rândul său, Kremlinul a declarat miercuri că există “un risc ridicat” de sabotaj la centrala nucleară din Zaporojie din partea forţelor Kievului, potrivit EFE.

“Situaţia de acolo este destul de tensionată, există o mare ameninţare de sabotaj din partea regimului de la Kiev care poate avea consecinţe catastrofale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, adăugând că Rusia ia toate măsurile necesare pentru a ‘contracara’ această ameninţare.

Ucraina se apără împotriva unei invazii ruse de peste 16 luni. Contraofensiva ucraineană, lansată cu aproape o lună în urmă, vizează şi recucerirea centralei nucleare din Zaporojie.

Cu o capacitate brută de 6.000 de megawaţi, cea mai mare centrală nucleară din Europa se află sub control rusesc de la începutul lunii martie 2022. Toate cele şase reactoare sunt oprite din septembrie anul trecut.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More