International

Ucraina: Uniunea Europeană se teme de integrarea “de facto” în Rusia a regiunilor necontrolate de Kiev

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni că se teme de o “integrare de facto” în Rusia a regiunilor Ucrainei necontrolate de Kiev, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Sunt din ce în ce mai îngrijorat de situaţia din regiunile care nu sunt controlate de Kiev, deoarece acestea se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ucraina şi se apropie din ce în ce mai mult de Rusia”, a explicat el în cursul unei audieri de către Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

Regiunea Donbas, din estul Ucrainei, ar putea fi integrată treptat “de facto” în Rusia, a explicat Josep Borrell deputaţilor europeni, reuniţi la Strasbourg pentru o sesiune plenară a Parlamentului.

De şapte ani, această zonă este sfâşiată de un război între Kiev şi separatişti pro-ruşi, iar soluţionarea politică a conflictului, prevăzută de acordurile de la Minsk din 2015, se află în impas.

“Concentrarea de forţe ruse la frontiera cu Ucraina este legată de această integrare (…) Un atac masiv în Ucraina nu este scenariul cel mai probabil, dar există şi alte modalităţi de a ataca, precum atacurile cibernetice”, a comentat Josep Borrell.

Ucraina a fost recent victima, în noaptea de joi spre vineri, a unui atac cibernetic de amploare vizând site-urile mai multor ministere. Kievul a afirmat duminică că are “dovezi” privind implicarea Rusiei în acest atac cibernetic.

“Lucrăm la cel puţin şapte scenarii diferite. Nu cred că vom trece imediat la cel mai rău scenariu, dar există mai multe în care situaţia ar putea fi suficient de periculoasă pentru a necesita o stare permanentă de alertă”, a subliniat Josep Borrell.

Europenii încă speră să-l convingă pe preşedintele rus Vladimir Putin să renunţe la o invazie a Ucrainei, dar au început vineri să pregătească sancţiuni “grele” pentru a-l “descuraja”, în cursul unei întâlniri informale joi şi vineri la Brest (vestul Franţei).

Dorind să-şi afirme credibilitatea faţă de aliatul american, ei au reamintit avertismentul lor împotriva consecinţelor unei noi agresiuni militare ruse împotriva Ucrainei.

“Va avea consecinţe şi un cost prin intermediul sancţiunilor”, a ţinut să adauge Josep Borrell. Acestea vor fi discutate cu prilejul unei reuniuni a miniştrilor europeni de externe la 24 ianuarie la Bruxelles, a precizat el.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

42 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

48 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

52 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More