Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUcraina va lua parte la schema UE de a achiziţiona gaze în comun de pe pieţele globale, pentru a se aproviziona cu două miliarde de metri cubi (bcm) de combustibil înaintea iernii viitoare, a declarat joi comisarul european pentru energie, Kadri Simson, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Statele membre UE ar urma să semneze în următoarele luni primele contracte comune de achiziţionare a gazelor, pentru a umple depozitele înaintea iernii viitoare, în contextul în care Europa înlocuieşte gazele din Rusia. Achiziţiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creşterea costurilor cu energia, declanşată de întreruperea livrărilor ruseşti, după invadarea Ucrainei.
“Ucraina a indicat că, pe lângă producţia sa internă de gaze, ar putea avea nevoie, pentru o iarnă sigură, de încă două miliarde de metri cubi”, a declarat Simson la o conferinţă de presă.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, care coordonează achiziţiile comune de gaze la nivelul UE, a avut miercuri o discuţie cu furnizorii internaţionali de gaze.
Sefcovic a declarat că Europa este în grafic pentru a-şi extinde capacitatea de a regazifica gazele naturale lichefiate la 227 miliarde de metri cubi până în 2024, de la 178 bcm în prezent.
Estimările iniţiale ale companiei de stat Naftogaz sugerează că producţia de gaze a Ucrainei s-a situat anul trecut la aproximativ 18 bcm.
Prima licitaţie pentru achiziţii comune de gaze la nivelul UE ar urma să aibă loc în aprilie. UE se aşteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu şi Africa să fie semnate undeva în jurul lunii iunie.
Estimările iniţiale evaluează cererea blocului comunitar şi a celor trei state vecine la 24 de miliarde metri cubi pentru următorii trei ani, a anunţat săptămâna aceasta vicepreşedintele Comisiei Europene. Acesta a explicat că există interes pentru achiziţii comune de gaze din partea consumatorilor industriali în sectoare precum oţelul, aluminiul, ceramica, sticla şi producţia auto.
Pe partea de ofertă, peste 50 de companii din întreaga lume sunt interesate să încheie contracte cu Europa, potrivit lui Sefcovic. După prima licitaţie, UE va organiza mai multe achiziţii comune pe o bază regulată pentru a se asigura că blocul are suficiente gaze naturale. Chiar dacă gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este deja la 61%, graţie unei ierni blânde, preocuparea s-a mutat deja spre reumplerea depozitelor înainte de viitorul sezon de iarnă.
Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…
Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…
Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…
Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…
Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…
This website uses cookies.
Read More