International

#Ucraina: Vladimir Putin afirmă că femeile sunt ”imensa rezervă” a Rusiei

Femeile sunt “imensa rezervă a Rusiei”, a declarat luni preşedintele Vladimir Putin, a cărui ţară se confruntă cu o importantă penurie de forţă de muncă exacerbată de mobilizarea de pe frontul din Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Fetele reprezintă o rezervă imensă pentru Rusia. În sectoarele în care ele încă nu lucrează, trebuie să-şi exploateze la maxim potenţialul”, a îndemnat preşedintele rus în cadrul unei întâlniri cu câştigătorii unui concurs profesional.

“De ce fetele nu pot să studieze (în anumite domenii – n.r.), să primească o educaţie şi să lucreze cu succes?”, a întrebat el.

Putin a dat ca exemplu faptul că femeile ar putea deveni piloţi în armată.

“Ministrul (Apărării, Serghei Şoigu – n.r.) a declarat că ele se descurcă extraordinar, deşi întotdeauna a părut că este vorba despre o profesie ‘pur masculină’ “, a mai spus el.

Preşedintele rus, apărător al “valorilor tradiţionale” în faţa unui Occident care, în opinia sa, este decadent, a vorbit şi despre “limitele” unor astfel de schimbări pe piaţa muncii, de exemplu “legate de sănătatea femeilor”.

Conflictul din Ucraina, lansat de Moscova în 2022, a agravat problemele demografice existente în ţară, câteva sute de mii de rezervişti fiind mobilizaţi şi uneori ucişi sau răniţi pe front, în timp ce mulţi alţii au fugit în străinătate pentru a evita să fie racolaţi în armată.

Acest lucru a condus la un deficit grav de forţă de muncă, care persistă încă în numeroase sectoare, precum construcţiile, agricultura sau IT, domenii în care lucrează preponderent bărbaţii.

Discursul lui Putin are loc la câteva zile după intrarea sa în campanie electorală înainte de alegerile prezidenţiale din martie viitor, un scrutin care ar trebui să-i permită să rămână la Kremlin cel puţin până în 2030.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More