International

Ucraina vrea să obţină 15-20 de miliarde de dolari de la FMI

Ucraina şi-a propus să încheie un program de asistenţă în valoare de 15-20 de miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional până la finele anului, pentru a putea să îşi sprijine economia afectată de război, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Kyrylo Shevchenko, pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Afectată de invazia rusească lansată la 24 februarie, Ucraina ar putea înregistra în acest an o contracţie economică de 35-45% şi, cu un deficit fiscal de cinci miliarde de dolari pe lună, este puternic dependentă de finanţarea externă oferită de partenerii occidentali.

Cu prilejul unei vizite la Londra, Kyrylo Shevchenko a spus că autorităţile de la Kiev au trimis deja o solicitare către FMI iar acum poartă consultări cu Fondul cu privire la o nouă finanţare prin care speră să obţină până la 20 de miliarde de dolari, pe parcursul a doi-trei ani, sub forma unui acord de tip Stand-By (SBA) sau o facilitate extinsă de credit (EFF).

Este pentru prima dată când Ucraina avansează o cifră precisă cu privire la finanţarea de care are nevoie de la FMI. Un program de 20 de miliarde de dolari ar fi al doilea cel mai mare program convenit de FMI după cel cu Argentina.

“FMI a acţionat întotdeauna ca un partener al Ucrainei în timpul războiului. Speranţa mea este începem noul program în cursul acestui an”, a spus Kyrylo Shevchenko.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei a mai precizat că noul program ar trebui să includă măsuri care să ajute la stabilizarea economiei. Aceasta ar putea asigura o revenire la condiţiile de dinainte de război, precum un curs de schimb flexibil, absenţa limitelor pe piaţa valutară, scăderea creditelor neperformante în sectorul bancar şi o politică fiscală echilibrată.

Ultimul credit de la FMI de care a beneficiat Ucraina a fost un sprijin de urgenţă în valoare de 1,4 miliarde de dolari, convenit în luna martie, echivalentul a 50% din cota Ucraina la FMI.

Separat, autorităţile de la Kiev poartă în prezent discuţii cu creditorii internaţionali cu privire la o îngheţare a plăţii datoriilor pentru a rezolva criza de lichiditate.

Un anumit ajutor pe partea veniturilor în valută şi a lichidităţii ar putea veni în urma acordului convenit săptămâna trecută între Moscova şi Kiev cu privire la un coridor sigur pentru livrările de cereale din porturile ucrainene. Cu toate acestea, veniturile din livrările de cereale vor ajunge la un nivel serios abia anul următor, când potrivit unui scenariu conservator al băncii centrale, exporturile de cereale ale Ucrainei ar urma să ajungă la cinci milioane de tone pe lună şi vor genera aproximativ cinci miliard de dolari în 2023, a spus Shevchenko.

Referindu-se la intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară precum şi la programul de achiziţii de obligaţiuni, Shevchenko a precizat că ambele vor continua pentru moment, însă achiziţiile de obligaţiuni vor înceta la sfârşitul războiului. “Oferirea de finanţare monetară a fost cea mai dificilă decizie din viaţa mea dar am ajuns la concluzia că este o necesitate în timp de război”, a spus guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei.

Articole recente

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut vineri la 6,64% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum…

2 minute ago

Guvernul Ungariei vrea să proteje industria şi locurile de muncă după acordul comercial SUA-UE

Guvernul Ungariei elaborează planuri pentru a proteja locurile de muncă şi industria ţării, după acordul…

5 minute ago

Inundațiile din Suceava: sute de dosare de daună au fost deja deschise. Procesul este în plină desfășurare (UNSAR)

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile…

7 minute ago

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

34 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

37 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More