Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc “murdar şi politic” în privinţa viitorului schimb de prizonieri, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Partea rusă, ca de obicei, încearcă să joace un joc murdar şi politic”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, adăugând că dacă Rusia nu va respecta acordul, aceasta va “arunca o mare îndoială” asupra eforturilor diplomatice de a pune capăt unui război care durează de mai bine de trei ani.
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a “amânat” schimbul de prizonieri şi a miilor de soldaţi ucişi, care trebuia să aibă loc în acest sfârşit de săptămână, informează agenţiile de presă.
Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniţi şi bolnavi, precum şi predarea a 6.000 de cadavre, au fost încheiate în cadrul celei de-a doua runde de negocieri de la Istanbul, în care părţile au schimbat memorandumuri privind modalităţile de a obţine o încetare a focului şi o pace durabilă. Acest schimb a fost singurul rezultat concret al convorbirilor directe ucraineano-ruse de la Istanbul.
Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…
Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…
Ucraina a atacat conducta de petrol Druzhba din regiunea Bryansk din Rusia, provocând „daune extinse…
Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a declarat duminică că a decis să demisioneze, inaugurând o perioadă…
Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…
Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică, în plenul Parlamentului, că, azi, clasa politică se va…
This website uses cookies.
Read More