Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVolodimir Zelenski/ Sursa foto: Twitter
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis duminică conaţionalilor săi un mesaj de Crăciun în care le-a promis că ”în final întunericul va pierde, iar răul va fi înfrânt”, el referindu-se la agresiunea neprovocată şi nejustificată lansată de Rusia contra ţării sale în februarie 2022, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Zelenski a spus că întreaga Ucraină se va ruga împreună în timpul Sărbătorii Crăciunului. Ne vom ruga toţi ”pentru libertatea noastră, pentru victoria noastră, pentru Ucraina noastră”, a spus şeful statului ucrainean.
El le-a mulţumit soldaţilor ucraineni aflaţi acum pe front şi s-a adresat familiilor acestora. ”Toţi luptătorii luminii, îngerii păzitori ai Ucrainei, au dovedit că există miracole, dar trebuie să le creăm singuri”, a afirmat liderul ucrainean.
Crăciunul este sărbătorit în acest an pentru prima dată în Ucraina în acelaşi timp cu lumea occidentală, în data de 25 decembrie a calendarului gregorian, un semnal ce marchează ruptura faţă de Biserica Ortodoxă Rusă.
Aceasta din urmă a păstrat pentru sărbătorile religioase vechiul calendar iulian, decalat cu 13 zile, ceea ce plasează data de 25 decembrie şi sărbătoarea Crăciunului pe 7 ianuarie în calendarul civil.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More