International

UE a ajuns la un acord provizoriu privind importurile de cereale ucrainene

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu ce prevede accesul fără tarife pe pieţele UE pentru producătorii de alimente din Ucraina, până în iunie 2025, a anunţat miercuri Parlamentul European, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Decizia corespunde propunerii formulate în ianuarie de Comisia Europeană de a suspenda până în iunie 2025 taxele şi cotele pentru produsele agricole ucrainene, dar cu posibilitatea declanşării unei “frâne de urgenţă” pentru păsările de curte, ouă şi zahăr, ceea ce înseamnă că vor fi impuse tarife dacă importurile depăşesc nivelul mediu din 2022 şi 2023. Lista a fost extinsă pentru a include ovăz, porumb, crupe şi miere.

De asemenea, Parlamentul European a primit asigurări de la Comisia Europeană că va acţiona dacă vor creşte importurile de grâu ucrainean.

Perioada de referinţă luată în calcul pentru declanşarea “frânei de urgenţă” va fi 2022 şi 2023, ceea ce arată că vor fi reimpuse tarifele dacă importurile acestor produse depăşesc nivelul mediu din aceşti doi ani.

Negociatorii de la Parlamentul European s-au asigurat că Executivul comunitar va acţiona în termen de 14 zile, în loc de 21 de zile, dacă va trebui declanşată “frâna de urgenţă”.

După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, UE a eliminat tarifele vamale pentru importurile din Ucraina, însă Polonia şi alte state vecine s-au confruntat cu o supraofertă de cereale iar fermierii au început să protesteze faţă de concurenţa incorectă.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

39 de minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

4 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

4 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

4 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More