Categories: Fără categorie

UE adaugă numele a şase oligarhi ruşi, zece jurnalişti şi al purtătorului de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, pe lista neagră a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei Ucrainei

Uniunea Europeană (UE) a decis luni să adauge numele unor oligarhi ruşi şi al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe ”lista neagră” a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, relatează AFP, potrivit news.ro.

UE le interzice sejurul pe teritoriul european şi le blochează activele persoanelor incluse pe această listă, pe care le acuză de susţinerea războiului Rusiei în Ucraina.

Numele a şase oligarhi ruşi, ale mai multor personalităţi apropiate preşedintelui rus Vladimir Putin, inclusiv al purtătorului de cuvânt al acestuia, şi ale aproximativ zece jurnalişti apar pe această listă – de 26 de nume -, aprobată de către statele membre UE şi publicată luni în Jurnalul Oficial al Uniunii.

Astfel, pe listă figurează secretarul de presă al președintelui Rusiei Dmitri Peskov, șeful  Rosneft Igor Sechin, omul de afaceri Alisher Usmanov, șeful Transneft Nikolai Tokarev, proprietarii consorțiului Alfa Group Mikhail Fridman și Pyotr Aven (el conduce şi Alfa Bank Group, cea mai mare bancă din sectorul privat din Rusia),  principalul proprietar al Severstal, Alexei Mordashov, Ghenadi Timcenko, un antreprenor apropiat lui Putin, și Ghenadi Fradkov, președintele Promsvyazbank.

În plus, jurnaliştii din presa de stat Anton Krasovsky, Arkady Mamontov, Roman Babayan, Olga Skabeeva, violoncelistul Serghei Roldugin şi scriitorul Zakhar Prilepin au căzut sub sancţiuni europene.

Numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului său de Externe Sergjei Lavrov au fost introduse pe această listă vineri.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More