International

UE amendează Moody’s cu aproape patru milioane de euro pentru încălcarea reglementărilor

Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană (ESMA) a anunţat marţi că a amendat agenţia de evaluare financiară Moody’s cu 3,7 milioane de euro (4,35 milioane de dolari) pentru încălcarea reglementărilor, inclusiv omisiunea de a face publice conflictele de interese, în perioada 2013 – 2017, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Toate încălcările reglementărilor au rezultat în urma neglijenţei companiei, iar amenda a fost primită de cele cinci entităţi ale Moody’s cu sediul în Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie. Agenţia de evaluare financiară are politici şi proceduri inadecvate pentru gestionarea conflictelor de interese, a precizat ESMA.

“ESMA a descoperit că MIS (Moody’s Investors Service) nu a avut intenţia de a încălca reglementările UE şi nu a existat un impact asupra calităţii ratingurilor”, a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei, pentru Reuters.

Moody’s, una dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară alături de S&P Global şi Fitch, a informat că autorităţile de supervizare au recunoscut măsurile pe care le-a luat pentru a preveni în viitor încălcări similare ale reglementărilor.

Conform ESMA, Moody’s a încălcat reglementarea care previne ca agenţiile să emită ratinguri pentru companiile în care deţin o participaţie de minim 10%, sau unde ocupă un loc în Consiliul de Administraţie.

În urmă cu câţiva ani Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană (ESMA) a amendat agenţia de evaluare financiară Fitch cu 5,10 milioane de euro pentru încălcări similare ale reglementărilor.

Articole recente

ANAF: Prejudiciu de peste 90 milioane de lei reprezentând TVA în comerţul cu maşini second-hand

Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…

10 minute ago

Nazare: Reprezentanții FMI au recunoscut eforturile și angajamentul Guvernului pentru reforme consistente; au salutat măsurile recente

Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…

13 minute ago

Nicuşor Dan, despre o majorare a TVA: Nu există această discuţie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…

53 de minute ago

Adrian Năstase, după ce a fost criticat că a fost la parada de la Beijing, alături de Xi Jinping, Vladimir Putin şi Kim Jong Un: Am participat ca persoană particulară

Fostul premier Adrian Năstase, care a participat, alături de Viorica Dăncilă, la parada militară de…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More