International

UE anunţă că va impune tarife vamale suplimentare pentru automobilele electrice chineze începând din iulie

Comisia Europeană a comunicat miercuri autorităţilor chineze că are intenţia de a impune tarife vamale suplimentare pentru automobilele electrice chineze, începând cu data de 4 iulie, o măsură care este posibil să ducă la represalii din partea Chinei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Bruxelles-ul intenţionează să majoreze aceste tarife cu 17,4% pentru automobilele BYD, cu 20% pentru automobilele Geely şi cu 38,1% pentru automobilele SAIC.

Aceste tarife sunt peste estimările analiştilor, care mizau pe tarife vamale suplimentare cuprinse între 10% şi 25% pentru automobilele electrice importate din China.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat la o conferinţă de presă că automobilele produse în China beneficiază de subvenţii incorecte, ceea ce îi ameninţă pe producătorii europeni. “Din acest motiv, Comisia s-a adresat autorităţilor chineze pentru a discuta aceste descoperiri şi a analiza posibile modalităţi prin care pot fi rezolvate problemele identificate”, a spus Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă.

“Dacă discuţiile cu autorităţile chineze nu vor conduce la o soluţie eficace, aceste tarife compensatorii provizorii vor fi introduse începând cu data de 4 iulie dar nu vor fi colectate decât dacă vor fi introduse tarife definitive”, a precizat Executivul comunitar.

După introducerea tarifelor provizorii, Bruxelles-ul va avea la dispoziţie patru luni pentru a impune tarife definitive. Însă statele membre vor putea să elimine aceste tarife dacă cel puţin 15 ţări membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE, se vor opune.

Autorităţile de la Beijing au criticat decizia Bruxelles-ului de a demara o investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat constructorii chinezi, a făcut un apel pentru cooperare şi lobby în ţările membre UE, dar nu a transmis în mod clar care va fi răspunsul său la noile tarife ale UE. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More