Banci

UE aprobă schema Greciei de protejare a debitorilor care riscă să îşi piardă casele, din cauză că nu mai pot plăti ratele la creditele ipotecare

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de protecţie a reşedinţei primare, introdusă de autorităţile din Grecia pentru a veni în sprijinul celor care riscă să îşi piardă casele din cauza faptului că întâmpină dificultăţi la plata ratelor la creditele ipotecare, transmite Reuters.

Executivul comunitar a apreciat că schema nu încalcă prevederile comunitare privind acordarea de ajutoare de stat.

Schema, care are un buget anual de aproximativ 132 milioane de euro (146 de milioane de dolari), stabilește criterii stricte de eligibilitate cu privire la valoarea reşedinţei primare şi veniturile debitorilor pentru a se asigura că se concentrează doar pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului.

Debitorii eligibili pot primi o subvenție din partea guvernului care corespunde cu 20 până la 50% din valoarea ratei lunare, în funcţie de veniturile lor, atât timp cât reiau plata ratelor. Dacă debitorul încetează să îşi mai plătească ratele, băncile pot demara procedurile de executare silită în cazul proprietăţii.

“Comisia a ajuns la concluzia că, în ceea ce priveşte persoanele fizice, inclusiv cele care au o activitate economică, măsură nu implică niciun ajutor de stat”, a subliniat Executivul comunitar. De asemenea, în condiţiile în care toate băncile greceşti participă la această schemă, măsura nu creează discriminări în rândul băncilor şi va ajuta la reducerea poverii creditelor neperformante din sectorul bancar din Grecia.

Băncile din Grecia se luptă cu credite neperformante în valoare de aproximativ 80 de miliarde euro, o moştenire a crizei financiare care a şters un sfert din Produsul Intern Brut al Greciei şi a dus rata şomajului la un nivel record de 28%.

“Schema este bine ţintită şi limitată în timp şi domeniu de aplicare, aşa cum cer regulile UE”, susţine Comisia.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

o oră ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

3 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

4 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More