Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: corporate.ryanair.com
Comisia Europeană a cerut vineri Franţei să recupereze ajutorul ilegal în valoare de 8,5 milioane euro acordat Ryanair la aeroportul din Montpellier, deoarece i-a oferit operatorului aerian irlandez un avantaj nedrept, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Ryanair a utilizat aeroportul din sudul Franţei până în aprilie 2019.
Comisia Europeană a demarat o investigaţie în urma plângerii unui rival al Ryanair.
Executivul comunitar a verificat suma de 8,5 milioane euro plătită companiei aeriene şi subsidiarei sale AMS de către Asociaţia pentru promovarea fluxurilor economice şi turistice (APFTE) în perioada 2010 – 2017 pentru promovarea oraşului Montpellier şi a zonei din jurul său pe site-ul Ryanair.
APFTE este finanţată aproape în întregime de entităţi regional şi locale publice, care controlează modul de utilizare al bugetului său.
Aeroportul din Montpellier este un aeroport regional din zona Occitania şi a avut aproape 1,9 milioane de pasageri în 2018.
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…
EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…
This website uses cookies.
Read More