International

UE: Comisia şi Consiliul semnează acordul cu privire la Brexit înainte de ratificarea sa în Parlament

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European, a anunţat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de France Presse, potrivit Agerpres.

“Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene pe contul său de Twitter.

Cu acordul oficial al Ursulei von der Leyen şi al lui Charles Michel, textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în 29 ianuarie pentru ratificare. Iar, apoi, joia viitoare, diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.

“Lucrurile se vor schimba inevitabil, dar prietenia noastră va rămâne. Vom începe un nou capitol în calitate de parteneri şi aliaţi”, a subliniat preşedintele Consiliului într-un tweet pe contul său oficial. El a adăugat în franceză:”Ţin să scriem această nouă pagină împreună!”.

Negociatorul şef al UE, francezul Michel Barnier, a asistat la această semnare organizată la sediul Comisiei Europene la Bruxelles, întrucât preşedintele Consiliului Europene urma să plece apoi la Tirana.

Acordul urmează a fi trimis la Londra pentru a fi parafat de către premierul Boris Johnson.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE. Textul fusese deja adoptat definitiv miercuri seara de către parlamentul britanic.

Parlamentul European va fi ultima instanţă care se pronunţă cu privire la acord. Eurodeputaţii membri ai Comisie pentru afaceri constituţionale au recomandat joi seara cu o foarte largă majoritate de 23 de voturi, împotriva a trei aprobarea textului în sesiune plenară la 29 ianuarie.

Laburistul britanic Richard Corbett, unul dintre cei aleşi europeni care au votat împotriva recomandării în favoarea votării acordului de către Parlamentul European, a denunţat un “Brexit care nu mai este de mult timp voinţa poporului britanic”. El a asigurat că va vota din nou împotriva în cursul votului din 29 ianuarie.

Separarea oficială este însoţită de o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020. Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE în această perioadă, fără a lua parte totuşi la deciziile comunitare.

Aceasta va permite o retragere calmă. Răgazul va permite de asemenea celor două părţi să-şi negocieze viitoarea relaţie, în special, un acord comercial. Dar timpul este considerat prea scurt pentru o astfel de negociere.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

43 de minute ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

50 de minute ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

57 de minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

o oră ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

o oră ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More