International

UE condamnă spionarea jurnaliştilor, în urma informaţiilor că o firmă israeliană de software a fost folosită pentru accesarea telefoanelor acestora

Uniunea Europeană a condamnat luni orice fel de spionare a jurnaliştilor, în urma informaţiilor că o firmă israeliană de software a fost folosită pentru accesarea telefoanelor unor ziarişti, oficiali guvernamentali şi activişti pentru drepturile omului, la nivel global, transmite Reuters, potrivit news.ro.

“Ceea ce am putut citi până acum – şi acest lucru trebuie verificat, dar dacă este cazul – este complet inacceptabil. Împotriva oricăror reguli pe care le avem în Uniunea Europeană”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unui vizite la Praga.

“Libertatea presei, presa liberă este una dintre valorile esenţiale ale UE. Este complet inacceptabil dacă acest (atac de hacking) a avut loc.”

O investigaţie publicată duminică de 17 organizaţii de media, condusă de grupul de jurnalism non-profit din Paris Forbidden Stories, a afirmat că programele de spionaj realizate şi licenţiate de compania israeliană NSO au fost utilizate în accesarea cu succes a 37 de smartphone-uri aparţinând jurnaliştilor, unor oficiali guvernamentali şi activişti pentru drepturile omului.

NSO a declarat că produsul său a fost destinat numai pentru a fi utilizat de către serviciile de informaţii guvernamentale verificate şi agenţiile de aplicare a legii pentru a combate terorismul şi criminalitatea.

Într-o declaraţie de pe site-ul său, acesta a declarat că informaţiile furnizate de sursele consorţiului ”nu au nicio bază reală”.

Ancheta, pe care Reuters nu a confirmat-o independent, nu a dezvăluit cine a încercat atacul de hacking sau de ce.

Site-ul maghiar Direkt36, care face parte din consorţiu, a afirmat că cele peste 300 de ţinte din Ungaria includ jurnalişti, oameni de afaceri, avocaţi şi critici ai guvernului premierului Viktor Orban.

Ministrul de Externe Peter Szijjarto a declarat că Ungaria nu ştia de încercările de supraveghere raportate, dar că a cerut şefului Biroului de informaţii maghiar, un serviciu secret aflat sub supravegherea sa, să investigheze.

Ministrul israelian al Sănătăţii, Nitzan Horowitz, şeful partidului liberal Meretz, a declarat că se va întâlni cu ministrul Apărării Benny Gantz pentru a discuta despre exporturile NSO.

Ministerul Apărării, care autorizează exporturile, nu a comentat imediat.

În ianuarie 2020, Reuters a scris că FBI a investigat din 2017 rolul NSO în eventualele atacuri informatice asupra rezidenţilor şi companiilor americane, precum şi despre suspiciunile privind colectarea de informaţiilor de către guverne, au spus patru persoane familiare cu ancheta. La acea vreme, Departamentul de Justiţie al SUA şi-a reafirmat politica de a nu confirma sau nega existenţa oricărei anchete.

Facebook a intentat o acţiune în 2019, acuzând NSO că facilitează pirateria guvernamentală în 20 de ţări, după ce platforma de mesagerie WhatsApp a afirmat că NSO a exploatat un defect al programului pentru a ajuta guvernele să spioneze peste 1.400 de persoane din întreaga lume, inclusiv diplomaţi, disidenţi, jurnalişti şi înalţi oficiali guvernamentali.

Alţi giganţi tehnologici, inclusiv Microsoft, Google, Cisco şi Dell, s-au alăturat cazului în decembrie anul trecut.

NSO a negat acuzaţiile din proces “în termenii cei mai puternici posibili”, spunând că îi va combate cu putere. O încercare de a argumenta în instanţă că NSO ar trebui să beneficieze de imunitatea suverană a eşuat în prima instanţă.

Articole recente

Bolojan: Propun ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net

Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din…

27 de minute ago

Bolojan: Demisia lui Anastasiu a fost înregistrată luni; am trimis la Cotroceni documentul care închide procedura

Premierul Ilie Bolojan a informat că demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu a fost înregistrată luni, iar…

44 de minute ago

Producţia de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul semestru din 2025 cu aproape 0,4%

Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an o producţie totală de hidrocarburi de…

45 de minute ago

Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată de 684 de milioane euro, în primul semestru, în scădere cu 2,1%

Orange Romania a realizat, în primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri consolidată…

48 de minute ago

CCF: Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime

Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime pentru industriile…

49 de minute ago

Dmitri Medvedev îl avertizează pe Trump: „Fiecare nou ultimatum este un pas către război”

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More