International

UE este gata să accepte tarife generale de 10% la bunurile exportate în SUA, dar cu unele condiţii

Negociatorii de la Bruxelles speră ca prin acceptarea unor tarife generale de 10% la toate bunurile exportate de UE în SUA vor putea convinge Washingtonul să renunţe la tarife vamale mai mari la automobile, medicamente şi electronice, a informat luni cotidianul german Handelsblatt, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

Citând mai mulţi negociatori europeni de rang înalt, Handelsblatt susţine că oferta Bruxelles-ului către omologii americani va fi însoţită de unele condiţii şi nu ar urma să aibă un caracter permanent.

De asemenea, Handelsblatt precizează că UE este dispusă să reducă propriile sale tarife la autovehiculele produse în SUA şi, posibil, să modifice obstacolele tehnice sau juridice, astfel încât producătorii americani să îşi vândă mai uşor automobilele în Europa.

În plus, UE s-a oferit să interzică complet achiziţiile de gaze naturale lichefiate, ceea ce ar putea însemna mai multă cerere pentru producătorii americani de gaze.

Poziţia Bruxelles-ului vine, în parte, şi ca o conştientizare a faptului că preşedintele american Donald Trump se va baza pe unele venituri din tarifele vamale pentru a-şi finanţa propunerile de reducere a taxelor.

Cu toate acestea, Handelsblatt subliniază că, deocamdată, negociatorii americani nu au acceptat să reducă, la 10%, tarifele la autoturismele importate din UE.

Articole recente

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

15 minute ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

o oră ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

2 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

3 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More