Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Viitoarele propuneri UE privind reformarea pieţei de electricitate a blocului comunitar vor încerca să facă facturile de energie ale consumatorilor mai puţin legate de fluctuaţiile pe termen scurt ale preţurilor combustibililor fosili, a anunţat luni Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Analiştii spun că prin reformarea pieţei de electricitate Executivul comunitar vrea să evite repetarea situaţiei de anul trecut, când reducerea aprovizionării cu gaze ruseşti a dus la un nivel record al preţurilor la electricitate în Europa, majorând facturile consumatorilor şi forţând închiderea unor industrii.
Într-o consultare publică lansată luni, Comisia Europeană a prezentat numeroase opţiuni de revizuire a modului în care centralele electrice când electricitate, ca parte a reformei care va fi propusă în martie.
“Trebuie să proiectăm o piaţă a electricităţii viabilă în viitor, care să permită livrarea beneficiilor unei energii curate tuturor”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.
Propunerile vizează extinderea folosirii în Europa a contractelor pe termen lung care furnizează centralelor electrice un preţ fix pentru electricitatea lor – “contracte pentru diferenţă” (CfD) şi “contracte de achiziţie de energie electrică” (PPA). Extinderea acestor tipuri de contracte ar crea o zonă tampon între consumatori şi preţurile volatile în tranzacţiile pe termen scurt de pe pieţele energiei, şi ar avea ca rezultat un nivel mai stabil al facturilor de energie pentru gospodării şi companii, consideră Comisia Europeană.
La acest rezultat s-ar putea ajunge prin mai multe licitaţii publice pentru energie regenerabilă, care include PPA, sau garanţii de la stat pentru credite, în vederea sprijinirii firmelor care semnează pentru contractele de achiziţie de energie electrică.
Schimbări mai radicale, cum ar fi solicitarea ca toate noile centrale electrice care primesc sprijin de la stat să semneze “contracte pentru diferenţă”, ar fi de asemenea o posibilitate. O altă opţiunea vizează posibilitatea ca guvernele naţionale să impună CfD la anumite centrale electrice, deşi s-ar putea înregistra unele riscuri, avertizează Executivul comunitar.
“O astfel de modificare ar reprezenta un risc la adresa investiţiilor necesare în acest tip de generare a electricităţii, ar putea majora costurile investiţiei, deci ar putea fi contraproductivă”, consideră Comisia Europeană.
Perspectivele României vor depinde de posibilitatea de a menține credibilitatea fiscală, permițând în același timp…
Tot mai mulți români sunt vizați de tentative de fraudă financiară prin intermediul unor așa-zise…
Binance, cel mai mare exchange de criptomonede din lume după volumul tranzacțiilor și numărul de…
AUR cere președintelui și premierului să nu umilească poporul român primindu-l pe șeful companiei OMV…
Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…
Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…
This website uses cookies.
Read More