Sanatate

UE, în discuţii cu alte patru companii pentru vaccinuri, pe lângă cele şapte de care se ştia deja

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Uniunea Europeană este în discuţii cu mai multe companii pentru a asigura potenţiale vaccinuri pentru COVID-19, în contextul în care numărul de infectări a crescut “îngrijorător” în Europa, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Comisia a încheiat deja două acorduri de achiziţie în avans şi negociază încă cinci. Şi suntem în discuţii cu alte patru companii”, a afirmat ea în cadrul unei conferinţe de presă după summitul UE de joi şi vineri.

Până în prezent, Comisia Europeană a anunţat acorduri pentru achiziţionarea de potenţiale vaccinuri cu AstraZeneca şi respectiv un parteneriat între Sanofi şi GlaxoSmithKline.

De asemenea, executivul comunitar a anunţat public că este în discuţii avansate pentru a asigura vaccinurile dezvoltate de Moderna, Johnson&Johnson, CureVac şi un parteneriat între Pfizer şi BioNTech.

UE este în discuţii şi cu Novavax pentru un al şaptelea vaccin pentru COVID-19, a declarat pentru Reuters săptămâna trecută o sursă de rang înalt din cadrul UE.

Purtătorii de cuvânt ai CE nu au putut fi contactaţi pentru a clarifica declaraţiile preşedintei von der Leyen despre discuţiile cu alte patru companii.

Şefa executivului comunitar a spus că progresul în dezvoltarea de vaccinuri este esenţial pentru o soluţie pe termen lung la actuala criză.

Ea a adăugat că guvernele UE ar trebui să continue să coopereze pentru a gestiona urgenţele sanitare, în contextul în care numărul de infectări este din nou în creştere pe continent.

“Situaţia epidemiologică este îngrijorătoare. Aşa că trebuie să rămânem foarte concentraţi pentru a evita revenirea la situaţia teribilă din primăvară”, a mai spus Ursula von der Leyen.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More