Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJosep Borrell/ Sursa foto: Twitter
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell se va deplasa la Washington luni şi marţi pentru a reconfirma soliditatea parteneriatului euro-atlantic şi pentru a promova cooperarea în domeniul securităţii energetice, informează EFE, potrivit Agerpres.
Luni, 7 februarie, Josep Borrell va avea o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat american Antony Blinken în care va “discuta subiecte urgente de pe agenda internaţională pentru reconfirmarea solidităţii parteneriatului transatlantic într-un moment crucial pentru diplomaţia globală”, a informat vineri Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).
Ulterior, Borrell şi Blinken vor co-prezida Consiliul pentru energie UE-SUA, la care vor mai participa şi comisarul european pentru energie Kadri Simson şi secretarul american pentru energie Jennifer Granholm.
Acest eveniment are loc “într-un moment crucial pentru a aborda furnizarea de energie pentru a face faţă disponibilităţii gazelor naturale şi preţurilor volatile”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al SEAE, Peter Stano.
El a adăugat că această reuniune este, de asemenea,”esenţială pentru impulsionarea cooperării în domeniul securităţii energetice şi pentru angajamentul comun de a accelera o tranziţie energetică corectă şi curată către neutralitate climatică pentru cetăţenii UE, SUA şi din întreaga lume”.
Marţi, Borrell are prevăzută o intervenţie la evenimentul inaugural al seriei Jean Monnet Conversations, co-organizat de Delegaţia UE, ambasada Franţei şi revista The Atlantic.
De asemenea, şeful diplomaţiei europene se va întâlni marţi cu membrii comisiei pentru relaţii externe din cadrul Senatului american.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More