International

UE investeşte veniturile obţinute din comercializarea certificatelor de emisii în proiecte de infrastructură, inclusiv în România

În cadrul Fondului pentru modernizare, Uniunea Europeană a plătit luni 2,967 miliarde de euro pentru a sprijini 39 de proiecte energetice din zece state membre UE, inclusiv România, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Aceste investiţii vor sprijini modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energetic, industrie şi transport, şi vor îmbunătăţi eficienţa energetică. Aceasta este cea mai mare plată de până acum prin Fondul de modernizare, astfel încât din ianuarie 2021 cheltuielile au ajuns la 12,65 miliarde de euro. Aceste investiţii ajută statele membre să-şi atingă obiectivele în materie de climă şi energie şi să contribuie la obiectivul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Statele membre UE care beneficiază de prima plată din 2024 sunt Bulgaria (65,2 milioane de euro), Croaţia (52 milioane de euro), Cehia (835,2 milioane de euro), Estonia (24,1 milioane de euro), Ungaria (76,8 milioane de euro), Letonia (26,8 milioane de euro, Lituania (59 milioane de euro), Polonia (697,5 milioane de euro), România (1,095 miliarde de euro) şi Slovacia (35 milioane de euro). Proiectele susţinute astăzi se concentrează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, utilizarea şi implementarea surselor de energie regenerabilă, modernizarea reţelelor de energie şi eficienţa energetică.

Exemple de propuneri care au primit finanţare: scheme de sprijin de tipul CfD (Contracte pentru diferenţă) pentru producţia de energie electrică din surse regenerabile în România, consolidarea reţelei de transport a energiei electrice pentru a sprijini integrarea surselor regenerabile în Bulgaria, implementarea capacităţii fotovoltaice şi de stocare a energiei pentru furnizorii publici de servicii de apă din Croaţia, sprijin pentru gospodării pentru achiziţia şi instalarea de noi sisteme fotovoltaice în Cehia, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi promovarea utilizării energiei regenerabile în clădirile din sectorul public din Estonia.

De asemenea, au primit finanţare propunerile privind modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de termoficare bazate pe energie regenerabilă în Ungaria, utilizarea surselor de energie regenerabilă în clădiri cu mai multe apartamente, clădiri publice şi comunităţi energetice din Letonia, dezvoltarea capacităţilor de stocare pentru echilibrarea sistemelor energetice din Lituania, modernizarea infrastructurii de taxare pentru transporturi grele din Polonia şi producţia de hidrogen regenerabil şi cogenerarea cu eficienţă ridicată în Slovacia.

Articole recente

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

6 minute ago

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More