International

UE nu poate închide graniţele pentru importurile de panouri fotovoltaice, spune comisarul Kadri Simson

Uniunea Europeană ar trebui să îi susţină pe producătorii europeni de panouri fotovoltaice care se confruntă cu dificultăţi, dar nu poate să îşi închidă graniţele când vine vorba de importul acestor produse, a declarat luni comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Închiderea facilităţilor în rândul puţinilor producători europeni de panouri fotovoltaice a determinat industria să ceară sprijin în regim de urgenţă de la Bruxelles, posibil chiar prin adoptarea de restricţii comerciale cu privire la importurile chinezeşti ieftine, cu care companiile europene au dificultăţi în a concura.

Cu toate acestea, Kadri Simson a respins ideea interzicerii importurilor, care în opinia sa ar afecta capacitatea blocului comunitar de a instala suficiente capacităţi fotovoltaice pentru a-şi atinge obiectivele climatice. Majoritatea componentelor şi a panourilor fotovoltaice instalate în Europa sunt importate din China.

“Există diferite propuneri cu privire la cum putem să ne susţinem industria, dar în mod clar nu putem închide graniţele pentru că avem nevoie de panouri fotovoltaice”, a spus Kadri Simson la sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni ai Energiei. “Trebuie să ne sprijinim industria, dar avem nevoie de toate produsele pentru a ne putea atinge ţintele foarte ambiţioase”, a adăugat comisarul european.

Anul trecut, ţările membre UE au instalat capacităţi fotovoltaice record, cu 40% mai mari decât în 2022. Majoritatea componentelor şi a panourilor fotovoltaice au venit din China, în unele cazuri fiind vorba de o proporţie de 95%, arată datele Agenţiei Internaţionale a Energiei.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

3 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

3 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

6 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More