Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European, a anunţat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de France Presse, potrivit Agerpres.
“Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene pe contul său de Twitter.
Cu acordul oficial al Ursulei von der Leyen şi al lui Charles Michel, textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în 29 ianuarie pentru ratificare. Iar, apoi, joia viitoare, diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.
“Lucrurile se vor schimba inevitabil, dar prietenia noastră va rămâne. Vom începe un nou capitol în calitate de parteneri şi aliaţi”, a subliniat preşedintele Consiliului într-un tweet pe contul său oficial. El a adăugat în franceză:”Ţin să scriem această nouă pagină împreună!”.
Negociatorul şef al UE, francezul Michel Barnier, a asistat la această semnare organizată la sediul Comisiei Europene la Bruxelles, întrucât preşedintele Consiliului Europene urma să plece apoi la Tirana.
Acordul urmează a fi trimis la Londra pentru a fi parafat de către premierul Boris Johnson.
Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE. Textul fusese deja adoptat definitiv miercuri seara de către parlamentul britanic.
Parlamentul European va fi ultima instanţă care se pronunţă cu privire la acord. Eurodeputaţii membri ai Comisie pentru afaceri constituţionale au recomandat joi seara cu o foarte largă majoritate de 23 de voturi, împotriva a trei aprobarea textului în sesiune plenară la 29 ianuarie.
Laburistul britanic Richard Corbett, unul dintre cei aleşi europeni care au votat împotriva recomandării în favoarea votării acordului de către Parlamentul European, a denunţat un “Brexit care nu mai este de mult timp voinţa poporului britanic”. El a asigurat că va vota din nou împotriva în cursul votului din 29 ianuarie.
Separarea oficială este însoţită de o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020. Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE în această perioadă, fără a lua parte totuşi la deciziile comunitare.
Aceasta va permite o retragere calmă. Răgazul va permite de asemenea celor două părţi să-şi negocieze viitoarea relaţie, în special, un acord comercial. Dar timpul este considerat prea scurt pentru o astfel de negociere.
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
This website uses cookies.
Read More