Gaze naturale

UE propune interzicerea importurilor de gaze ruseşti până la finalul lui 2027 (Reuters)

Uniunea Europeană va publica marţi planurile ce vizează interzicerea până la finalul anului a unor noi acorduri privind gazele ruseşti şi eliminarea contractelor existente până la finele lui 2027, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Marţi, Comisia Europeană va publica “foaia de parcurs” privind modul în care intenţionează să renunţe la importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027. Va fi inclus şi angajamentul de a propune în iunie interzicerea noilor acorduri de import de gaze ruseşti şi contractele spot până la finalul lui 2025, susţin sursele.

În plus, vor fi interzise până la finele lui 2027 importurile de gaze livrate prin conducte şi gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia conform contractelor existente, adaugă sursele.

Propunerile legale trebuie aprobate de Parlamentul European şi de majoritatea statelor membre UE.

UE a impus sancţiuni la livrările de cărbune şi petrol transportat pe mare din Rusia, dar nu şi asupra gazelor naturale, din cauza opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care se aprovizionează cu gaze ruseşti transportate prin conducte şi susţin că alte surse ar majora preţurile la energie. Sancţiunile trebuie aprobate în unanimitate de toate cele 27 state membre UE.

Aproximativ 19% din gazele care ajung în Europa încă provin din Rusia, via conducta TurkStream şi livrări GNL.

În pofida eforturilor de a reduce dependenţa de Rusia, după invazia din Ucraina, importurile de gaze ruseşti ieftine sunt greu de eliminat într-un moment în care blocul comunitar se chinuie să reducă preţurile la energie. Cea mai mare bătaie de cap pentru Europa constă în creşterea importurilor de gaze lichefiate ruseşti, care au explodat până la un nivel record după ce grupul Gazprom PJSC a redus semnificativ livrările de gaze prin conducte spre Europa.

La fel ca şi gazele prin conducte, majoritatea gazelor ruseşti lichefiate sunt cumpărate în conformitate cu contracte pe termen lung cu cumpărătorii europeni, care includ clauze ferme de tip “take-or-pay”, care sunt greu de înlăturat.

Mizele sunt uriaşe, susţin analiştii. Uniunea Europeană a achiziţionat energie rusească în valoare de 23 de miliarde de euro în 2024, mai mult decât a alocat pentru sprijinirea Ucrainei în acel an. Importurile din Rusia au fost responsabile pentru 19% din achiziţiile totale de gaze ale blocului comunitar în 2024, după ce importurile de gaze lichefiate au atins un nivel record.

Însă acest calendar depinde de capacitatea blocului comunitar de a-şi asigura livrările alternative de gaze lichefiate din SUA, Qatar, Canada şi Africa, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar. Achiziţiile din SUA sunt discutate în cadrul discuţiilor comerciale cu administraţia Trump.

Planul de a elimina gazele ruseşti va avea un efect limitat asupra preţurilor şi securităţii energetice, date fiind cantităţile mari de gaze lichefiate care ar urma să intre pe piaţa mondială în următorii ani, susţin sursele care au adăugat că este posibil ca planurile să fie modificate înainte de anunţul de marţi.(AGERPRES)

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

45 de minute ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

54 de minute ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

o oră ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More