International

UE salută decizia SUA de a menţine subvenţiile la achiziţionarea de vehicule electrice şi pentru constructorii europeni

Comisia Europeană a salutat joi decizia Departamentului american al Trezoreriei, potrivit căreia producătorii europeni pot beneficia în continuare de subvenţiile acordate la achiziţionarea de vehicule electrice, informează Reuters.

Legea privind reducerea inflaţiei (IRA), numele oficial al unui amplu pachet de măsuri climatice promovat de preşedintele Joe Biden, prevede că subvenţiile acordate la achiziţionarea unui vehicul electric pot să se ridice până la 7.500 de dolari, începând de la 1 ianuarie 2023. Iniţial constructorii auto din străinătate s-au plâns că modelele lor electrice au fost excluse de la acordarea de subvenţii pentru că nu sunt produse în America de Nord, cum cere IRA.

Însă publicarea normelor finale de aplicare a legii IRA a fost amânată pentru luna martie 2023, a decis joi Departamentul american al Trezoreriei, astfel că vor fi menţinute normele care sunt în prezent în vigoare. Aceste norme prevăd că vehiculele electrice şi bateriile lor trebuie doar să fie “asamblate în America de Nord” pentru a putea beneficia de subvenţii americane. În consecinţă, pe lista vehiculelor care vor beneficia de subvenţii vor fi incluse şi cele fabricate în Canada şi Mexic.

“Noile orientări emise astăzi de SUA reafirmă că firmele europene vor beneficia de subvenţiile prevăzute în cadrul IRA. UE salută aceste orientări, care reflectă un angajament constructiv de ambele părţi”, a informat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, Comisia Europeană reaminteşte că Inflation Reduction Act “continuă să rămână un subiect de îngrijorare în UE, în măsura în care conţine prevederi discriminatorii care ar puea exclude, de factor, companiile europene de la măsurile prevăzute”. În acest context, Comisia Europeană şi-a exprimat dorinţa ca producătorii europeni de automobile electrice să beneficieze de un tratament “similar şi non-discriminatoriu” cu cel al rivalilor americani.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

3 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

3 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

3 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More