Energie

UE se îndreaptă spre un plafon de preţ de 60 de dolari pentru un baril de petrol rusesc

Guvernele Uniunii Europene au ajuns joi la un acord provizoriu privind introducerea unui plafon de preţ de 60 de dolari pentru un baril de petrol rusesc exportat pe mare, însoţit de un mecanism de ajustare care ar permite menţinerea plafonului la cel puţin 5% sub preţul pieţei, a declarat pentru Reuters un diplomat european, potrivit Agerpres.

Polonia, ţară care a militat pentru ca acest plafon să fie fixat la cel mai redus nivel posibil, are timp până la ora 15.00 GMT să accepte acordul provizoriu, care ulterior va avea nevoie să fie aprobat vineri de toate guvernele UE prin procedură scrisă, a precizat diplomatul citat de Reuters.

“Plafonul de preţ a fost stabilit la 60 de dolari însoţit de o prevedere pentru a-l menţine la 5% sub preţul pieţei pentru ţiţeiul rusesc, pe baza cifrelor IEA. Polonia are timp până la ora 16.00 CET să fie de acord. Dacă va face acest lucru, mâine va fi o procedură scrisă pentru aprobare”, a spus diplomatul.

Potrivit mai multor diplomaţi europeni, Lituania şi Estonia, care anterior au sprijinit eforturile Poloniei de a stabili plafonul de preţ fie fixat la cel mai redus nivel posibil, sunt şi ele de acord cu o limită de 60 de dolari per baril.

Joi în jurul orei 13.52 GMT preţul de piaţă al ţiţeiului rusesc Urlas era de 70,3 dolari per baril.

Ideea plafonării preţului pentru ţiţeiul rusesc exportat pe mare a fost sugerată de Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7), în ideea de a limita veniturile strânse de Moscova din exporturile de petrol, şi în consecinţă a capacităţii Moscovei de a finanţa invazia din Ucraina, fără a evita însă un şoc global în aprovizionarea cu petrol.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More