International

UE şi Pfizer/BioNTech vor modifica termenii contractului de furnizare de vaccinuri COVID-19

Bruxelles-ul a ajuns la un acord cu grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech pentru a modifica termenii contractului de furnizare de vaccinuri COVID-19, în ideea reducerii numărului de doze de vaccin pe care UE trebuie să le cumpere şi a prelungirii termenului de livrare până în 2026, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.

Acordul, care ar urma să fie anunţat vineri în mod oficial, vine după mai multe luni de negocieri şi pe fondul presiunilor exercitate de guvernele UE asupra Bruxelles-ului pentru a obţine o modificare a contractului iniţial având în vedere excedentul mondial de doze de vaccin COVID-19.

Contractul actual, semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech, acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea pentru alte 900 de milioane de doze, până la finele lui 2023.

Aproape jumătate din primul lot de 900 de milioane de doze de vaccin prevăzut în contractul iniţial nu au fost livrate încă, pentru că cererea de vaccinuri a scăzut semnificativ anul trecut. De asemenea, UE nu şi-a exercitat opţiunea pentru cele 900 de milioane de doze suplimentare.

Sursa citată de Reuters susţine că modificarea negociată de părţi prevede reducerea, cu aproximativ o treime, a numărului de doze de vaccin pe care UE este obligată, în continuare, să le cumpere. În schimb, blocul comunitar va trebui să plătească o taxă pentru fiecare doză de vaccin anulată, a precizat sursa, care nu a dorit să spună cât de mare este acea taxă.

Părţile ar urma să anunţe vineri acordul la care au ajuns, susţine sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Discuţiile sunt în derulare şi rămân confidenţiale, a precizat la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

2 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

3 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

3 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

3 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More