Categories: Fără categorie

UE şi SUA au ajuns la un acord privind reducerea taxelor vamale pentru anumite produse

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au anunţat vineri că au stabilit un pachet de reduceri de taxe vamale pentru anumite produse, precum homarii americani sau brichete şi alimente preparate europene, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Acest acord va permite eliminarea unor taxe de sute de milioane de euro în cazul exporturilor.

Comisia Europeană şi Departamentul american pentru Comerţ au anunţat într-un comunicat comun că aceste reduceri de taxe sunt primele negociate între SUA şi UE în mai mult de două decenii.

Conform termenilor acordului, UE va elimina taxele vamale pentru importurile de homari vii şi congelaţi provenite din SUA, un produs care au fost exportat în sumă de 94,3 milioane euro (111 milioane dolari) pe teritoriul comunitar în 2017.

UE va aplica această măsură de la 1 de august, retroactiv, timp de cinci ani, şi va începe demersurile pentru a face ca aceste schimbări să devină ulterior permanente.

Washington, la rândul său, va reduce cu 50 % taxele vamale pentru o serie de produse europene printre care mâncare preparată, veselă de sticlă, produse pentru tratarea suprafeţelor, brichete şi părţi ale acestora etc.

Exporturile comunitare în SUA de astfel de produse reprezintă o medie anuală de 136 milioane euro (160 milioane dolari).

Şi SUA vor aplica această măsură retroactiv, de la 1 august.

Comisarul european pentru Comerţ, Phil Hogan, şi reprezentantul pentru Comerţ Exterior al SUA, Robert Lighthizer, au afirmat în comunicat că pachetul de reduceri de taxe va aduce rezultate pozitive pentru economia ambelor părţi.

“Sperăm ca acesta să fie începutul unui proces care să ducă la noi acorduri pentru a crea un comerţ transatlantic mai liber, corect şi reciproc”, au afirmat cei doi.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

2 minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

6 minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

13 minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

19 minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

41 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More