International

UE şi Ucraina cer Azerbaidjanului să faciliteze tranzitul gazelor ruseşti (Reuters)

Uniunea Europeană şi Ucraina au cerut Azerbaidjanului să faciliteze discuţii cu Rusia referitoare la un acord de tranzit privind gazele, care urmează să expire la finalul acestui an, a declarat pentru Reuters Hikmat Hajiyev, consilierul preşedintelui azer.

“Da, am fost abordaţi de UE şi Ucraina pentru a juca un rol în tranzitul gazelor. Lucram ca facilitatori la această problemă”, a explicat Hajiyev, potrivit Agerpres.

Europa a încercat să renunţe la gazele ruseşti dar mai multe state din Europa de Est continuă să primească gaze ruseşti printr-o conductă care traversează Ucraina. Acordul care reglementează tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina expiră la finele acestui an. În contextul în care războiul continuă, majoritatea analiştilor se aşteaptă ca livrările de gaze ruseşti să fie oprite.

Austria încă primeşte prin această rută cea mai mare parte a gazelor.

Ucraina a anunţat că nu va extinde contractul de tranzit pe cinci ani prin care încă se transportă spre Europa aproape 15 miliarde metri cubi (bcm) de gaze ruseşti (bcm) pe an, o mică parte faţă de cantitatea de 150 miliarde metri cubi transportată în 2022. Hajiyev a refuzat să ofere mai multe detalii privind modul în care Azerbaidjanul ar putea facilita un contract alternativ pentru a aduce gaze din Rusia în Europa.

De asemenea, importurile UE de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia au crescut la 18 miliarde metri cubi, pentru a compensa pierderea gazelor aduse prin conducte.

Uniunea Europeană încearcă să-şi diversifice importurile de gaze şi a semnat un acord pentru dublarea importurile de gaze azere la cel puţin 20 bcm pe an până în 2027, dar Hajiyev a avertizat că infrastructura şi finanţarea încă nu pot facilitate această expansiune.

“Avem nevoie de bani pentru a investi în zăcăminte şi sunt necesare investiţii suplimentare în conducte dar băncile nu investesc deoarece este vorba de gaze”, a declarat Hajiyev, referindu-se la faptul că marile bănci limitează investiţiile în combustibili fosili în favoarea surselor de energie regenerabilă.

Firma Uniper SE, o companie de gaze naţionalizată de Germania după ce criza energetică i-a afectat modelul de afaceri, a fost implicată în discuţii, au dezvăluit sursele care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

“Toţi din UE spun că este nevoie de gaze dar îşi imaginează că Azerbaidjanul îşi face propriile investiţii iar apoi UE spune că nu mai sunt necesare”, a afirmat Hajiyev.

Articole recente

Nicuşor Dan: Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE – în cadru restrâns; nu facem un joc din asta

Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE se desfăşoară "în cadru restrâns" şi nu este momentul…

5 ore ago

Trump este „foarte nemulţumit” de achiziţiile UE de petrol rusesc, afirmă Zelenski. Un oficial al Casei Albe confirmă

Preşedintele american Donald Trump este „foarte nemulţumit" de achiziţionarea de petrol rusesc de către ţările…

6 ore ago

Nicuşor Dan: Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţara asta sunt pro-europeni, pro-occidentali

Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţară sunt pro-europeni, pro-occidentali, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor…

6 ore ago

Un grup de acționari FP transmit că resping candidatul propus pentru administrarea Fondului Proprietatea și cer demiterea Comitetului Reprezentanților acționarilor

Un grup de acţionari ai Fondului Proprietatea, reprezentat de investitorii Sarkany Istvan, Florian Munteanu și…

6 ore ago

BCE spune că este nevoie de un euro digital în situaţii de perturbări majore precum blackout-ul din Spania

Este nevoie de o versiune digitală a monedei euro pentru ca rezidenţii zonei euro să…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More