International

UE solicită României şi altor 25 de state membre să transpună normele consolidate privind promovarea energiei regenerabile

Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere către 26 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea către Comisia Europeană a transpunerii complete în legislaţia naţională a prevederilor Directivei de modificare (UE) 2023/2413 privind promovarea energiei din surse regenerabile, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Statele care au primit scrisori sunt: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia.

Trimiterea unei scrisori de punere în întârziere reprezintă demararea procedurii de infringement.

Noile norme îşi propun accelerarea implementării energiei regenerabile în toate sectoarele economiei, nu numai în sectorul energetic, ci mai ales în acele sectoare în care progresul este mai dificil, cum ar fi încălzirea şi răcirea, clădirile, transporturile şi industria, unde au fost stabilite, de asemenea, obiective noi sau consolidate. Acestea au stabilit măsuri orizontale şi transversale pentru a promova implementarea surselor regenerabile de energie, cum ar fi consolidarea garanţiilor de origine, facilitarea integrării sistemului energetic prin promovarea electrificării şi a hidrogenului regenerabil, precum şi garanţii pentru a asigura o producţie de bioenergie mai sustenabilă.

Potrivit Executivului comunitar, implementarea legislaţiei este esenţială pentru accelerarea implementării energiei curate autohtone, pentru reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul energetic, care reprezintă în prezent cu peste 75% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE, şi pentru consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va contribui la scăderea preţurilor la energie şi la creşterea competitivităţii economiei UE.

Statele membre trebuiau să notifice transpunerea directivei până la 21 mai 2025, cu excepţia unor prevederi legate de autorizare, care trebuiau deja eliberate până la 1 iulie 2024.

Până în prezent, doar Danemarca a notificat transpunerea integrală a directivei până la termenul legal. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere către 26 de state membre. Acestea au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde, a finaliza transpunerea şi a notifica măsurile lor către Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat, potrivit Agerpres.

Articole recente

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

8 minute ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

39 de minute ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

o oră ago

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More