Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzStatele membre ale Uniunii Europene au susţinut vineri adoptarea de sancţiuni suplimentare împotriva Iranului pentru reprimarea violentă a protestelor antiguvernamentale, au declarat mai mulţi diplomaţi europeni pentru dpa, potrivit Agerpres.
Se preconizează că măsurile punitive vor afecta 31 de persoane şi entităţi, printre care înalţi oficiali ai poliţiei şi ai forţei paramilitare Basij.
Persoanelor vizate li se va interzice să călătorească în UE, iar activele le vor fi îngheţate.
Reprezentanţii permanenţi ai statelor membre au adoptat vineri în unanimitate aceste planurile, au declarat surse diplomatice. Confirmarea finală va veni luni din partea miniştrilor de externe ai statelor membre.
Este a treia oară în ultimele săptămâni când UE impune măsuri punitive Iranului.
Pe 17 octombrie, UE a adoptat sancţiuni împotriva Teheranului pentru reprimarea protestatarilor. Un număr de 11 persoane şi patru entităţi au fost sancţionate atunci, inclusiv doi membri ai poliţiei moravurilor şi ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor.
Pe 20 octombrie, UE a adoptat măsuri suplimentare la adresa Iranului pentru furnizarea de drone Rusiei care ar fi fost folosite în atacuri împotriva infrastructurii critice ucrainene.
Aceste sancţiuni se adaugă măsurilor punitive adoptate anterior de UE.
UE a impus în mod repetat sancţiuni Iranului după ce ONU a început, în 2006, să adopte rezoluţii prin care cere Teheranului să oprească îmbogăţirea uraniului în scopul proliferării nucleare. Au fost aplicate, de asemenea, o serie de măsuri economice şi financiare, inclusiv restricţii privind comerţul şi transportul, precum şi îngheţarea activelor celor mai importante bănci iraniene.
În prezent, 97 de persoane şi opt entităţi sunt afectate de interdicţiile de călătorie şi de îngheţarea activelor pe motivul “încălcării grave a drepturilor omului în Iran”, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European.
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…
EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…
This website uses cookies.
Read More