Categories: Fără categorie

UE susţine agenda reformatoare a preşedintelui Republicii Moldova şi îndeamnă Parlamentul să respecte deciziile Curţii Constituţionale

Uniunea Europeană şi-a exprimat sâmbătă sprijinul pentru agenda reformatoare a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi a atenţionat că votul de vineri al parlamentarilor moldoveni împotriva deciziilor Curţii Constituţionale constituie “un atac împotriva Constituţiei şi a statului de drept”, informează Reuters şi Radio Chişinău, potrivit Agerpres.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell i-a îndemnat sâmbătă pe parlamentarii Republicii Moldova să respecte deciziile Curţii Constituţionale a republicii, după ce vineri deputaţii au acordat un vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii, printre care preşedintele acesteia Domnica Manole, pentru decizia lor de a susţine demersul Maiei Sandu, preşedintele proeuropean al republicii, în vederea convocării de alegeri parlamentare anticipate.

“În temeiul Constituţiei Republicii Moldova, Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune doar Constituţiei. Prin urmare, Parlamentul şi puterea executivă trebuie să respecte rolul Curţii Constituţionale de ‘gardian al Constituţiei’, chiar şi atunci când sunt nemulţumiţi de deciziile acesteia. Astfel, voturile şi declaraţiile de vineri constituie un atac flagrant asupra ordinii constituţionale a Republicii Moldova şi sunt o încercare de a submina statul de drept”, a declarat Borrell, reamintind că “toţi actorii politici din Republica Moldova trebuie sa respecte deciziile Curţii Constituţionale”.

Potrivit şefului diplomaţiei europene, “independenţa Curţii Constituţionale este vitală pentru asigurarea statului de drept şi a mecanismelor democratice – ambele fiind principii fundamentale pe care Republica Moldova şi le-a asumat în cadrul Acordului de Asociere UE – Republica Moldova’.

Şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi-a exprimat sprijinul pentru agenda de reforme a preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Potrivit lui Charles Michel, “acţiunile din Parlament împotriva Curţii Constituţionale a Moldovei reprezintă un atac clar asupra independenţei sale”. “Facem apel la toţi actorii politici să respecte pe deplin Constituţia şi statul de drept’, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter.

Declaraţia Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) privind uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituţională şi acordarea unui vot de neîncredere pentru trei judecători ai Curţii a fost aprobată vineri de către Parlamentul de la Chişinău, cu votul al 54 de deputaţi din grupurile parlamentare PSRM şi Partidul Şor. Socialiştii şi aliaţii lor din legislativ consideră drept “dictatorială” şi “nedemocratică” decizia recentă a Curţii Constituţionale care a constatat că sunt întrunite toate circumstanţele pentru dizolvarea parlamentului.

Mai mult, alianţa constituită din deputaţii PSRM, ai Partidului Şor şi transfugi democraţi (53 de voturi) a anulat o hotărâre a parlamentului din 2019 prin care actualului preşedinte al Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a fost votată judecător în cadrul acestui for suprem.

După avizul emis de Curte, Maia Sandu a anunţat că “în curând” va semna decretul de dizolvare a parlamentului şi va anunţa data alegerilor parlamentare anticipate.

Articole recente

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

6 minute ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

12 minute ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

14 minute ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

15 minute ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

16 minute ago

Iranul și Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică au semnat un nou cadru de cooperare

Iranul a anunţat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia…

19 minute ago

This website uses cookies.

Read More