“Să discutăm despre ceea ce vrem să vorbim cu ruşii înainte de a decide cine va fi persoana care le va vorbi”, a afirmat ea într-un interviu acordat mai multor media, între care şi France Presse, potrivit Agerpres.
Unii lideri ai UE, între care şi preşedintele francez Emmanuel Macron, caută să relanseze contactele cu Vladimir Putin, în timp ce SUA îşi continuă eforturile de a pune capăt războiului în Ucraina.
Kaja Kallas a declarat că intenţionează să transmită în următoarele zile celor 27 de state membre ale UE o listă de “idei” precizând cerinţele care ar trebui stabilite – potrivit ei – drept condiţie prealabilă pentru Moscova.
Prin această măsură, Bruxellesul aspiră să “schimbe naraţiunea” şi să influenţeze negocierile de pace pe care Moscova şi Kiev le desfăşoară în prezent sub iniţiativa SUA, pentru care preşedintele american, Donald Trump, a stabilit termenul limită în iunie, a explicat Kallas în acesr interviu la care a fost prezentă şi agenţia de presă EFE.
“Rusia se preface că negociază, în realitate nu dă niciun semn că şi-ar dori pacea. Ar putea opri războiul dacă ar dori, problema este că, de fapt, nu vrea asta”, a afirmat şefa diplomaţiei europene şi totodată vicepreşedinta Comisiei Europene.
“De aceea lucrăm la ce tip de concesii trebuie să vedem din partea Rusiei, pentru că acum tot ce se discută este despre Ucraina, dar nu ea este problema pe termen lung”, a afirmat Kallas, subliniind că “s-a pus mai mult presiune asupra părţii ucrainene pentru ca ea să fie cea care face concesii”, într-o aluzie la cerinţele Rusiei, cum ar fi reducerea efectivelor armatei ucrainene sau cedarea teritoriilor din Donbas care nu au fost ocupate de forţele ruse invadatoare.
Mai concret, Kallas va prezenta o “serie de idei” în următoarele zile statelor membre “destinate să ducă la instaurarea unei păci durabile pe termen lung” şi ajustate percepţiei comune conform căreia “în acest război, Rusia este problema şi aşa va rămâne chiar dacă Ucraina va fi presată să facă concesii”.
Şefa diplomaţiei europenea subliniat că aceste condiţii vor fi necesare pentru ca Europa “să se pună de acord” cu SUA şi Rusia în vederea realizării unei păci durabile.
“Şi dacă SUA nu cer concesii Rusiei, atunci noi, europenii, trebuie să o facem”, a subliniat Kallas, care a mai spus că UE trebuie să facă tot posibilul pentru a împinge Moscova “într-o situaţie în care să fie nevoită să negocieze cu adevărat”.
În acest sens, ea a menţionat acumularea de pierderi suferite de armata rusă şi măsurile de presiune asupra Moscovei la care lucrează UE, cum ar fi al 20-lea pachet de sancţiuni sau coordonarea acţiunilor cu G7 împotriva “flotei fantomă” ruse.
Printre condiţiile posibile pe care UE le va cere Moscovei figurează repatrierea miilor de copii ucraineni răpiţi de Moscova şi reducerea armatei ruse “pentru a garanta că nu va mai putea ataca din nou Ucraina sau pe nimeni altcineva”, potrivit şefei diplomaţiei europene. Dacă Rusia a fost “maximalistă” în cerinţele sale faţă de Kiev, UE “ar trebui să ceară, de asemenea, concesii maximaliste” din partea Moscovei, a declarat Kaja Kallas.
Nu în ultimul rând, “pentru a se ajunge la o pace durabilă, toate părţile de la masa negocierilor, inclusiv ruşii şi americanii, trebuie să înţeleagă că acordul europenilor este necesar”, a subliniat şefa diplomaţiei UE, adăugând că Rusia “nu câştigă” războiul în Ucraina şi că pierderile acesteia “cresc considerabil”, potrivit agenţiilor de presă citate.