Categories: Fără categorie

UE trebuie să facă mai mult pentru a combate reinterpretarea istorică (ţările baltice, România şi Polonia)

Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania, împreună cu România şi Polonia, au cerut UE să facă mai mult pentru a combate reinterpretările ruseşti şi distorsiunile istoriei, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare comună publicată vineri, cele cinci ţări est-europene au cerut, de asemenea, instituţiilor UE să îşi asume un rol de leadership în păstrarea memoriei istorice şi prevenirea manipulării
faptelor.

“Rusia nu a condamnat niciodată crimele sovieticilor şi conducerea sa actuală tolerează în mod deschis şi chiar sprijină cu entuziasm moştenirea sovietică”, se arată în scrisoare.

“Este necesar să se consolideze eforturile la nivelul UE pentru a combate încercările Rusiei de a rescrie istoria şi de a folosi interpretările regimurilor totalitare în contextul războiului împotriva Ucrainei, folosind instrumente legale, politice şi de sensibilizare”, subliniază documentul citat.

Spre deosebire de atrocităţile naziştilor, memoria şi cunoaşterea crimelor sovietice încă nu şi-au găsit locul în conştiinţa europenilor.

“Fără o evaluare precisă, onestă şi cuprinzătoare a trecutului, nu vom putea preveni efectiv viitoare crime pe continentul nostru sau să le investigăm pe cele actuale din Ucraina”, se arată în scrisoarea semnată cei cinci lideri europeni.

Rusia a lansat un război împotriva Ucrainei în urmă cu aproape cinci luni, folosind ca pretext între altele pretinsa “denazificări” a ţării vecine. Moscova susţine în mod constant că conducerea ucraineană este dominată de nazişti.

Estonia, Letonia şi Lituania au fost ocupate alternativ de Uniunea Sovietică şi Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După încheierea războiului, cele trei state baltice au rămas în mod involuntar parte a Uniunii Sovietice până în 1991.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

3 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

3 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

3 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More