Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzViktor Orban/ Sursa foto: Faceook
Premierul naţionalist ungar Viktor Orban a avertizat marţi Uniunea Europeană că vor urma luni dificile şi trebuie să se pregătească pentru “tornada Trump”, după ce noul preşedinte american a bulversat întreaga lume cu măsurile luate în primele două săptămâni după revenirea la Casa Albă, relatează agenţiile EFE şi MTI, potrivit Agerpres.
“Am avut ieri la Bruxelles primul summit al UE după învestirea preşedintelui Trump. A fost o reuniune ciudată. Toţi la Bruxelles văd cum vine tornada Trump, însă cei mai mulţi dintre ei cred că pot să-i scape – dar nu pot”, a scris Orban într-un mesaj postat pe reţelele de socializare X şi Facebook.
“În 14 zile, Donald Trump a bulversat lumea cu câteva măsuri. În SUA, s-a terminat cu nebunia de gen, cu finanţarea organizaţiilor globaliste ale lui (George) Soros, cu imigraţia ilegală sau susţinerea războiului ruso-ucrainean”, a remarcat premierul ungar. “S-a terminat cu tot ceea ce birocraţii de la Bruxelles au încercat să ne îndese pe gât în ultimii ani”, crede Orban.
“Dar mai este ceva: ne putem lua la revedere de la actualele reguli ale comerţului internaţional. Preşedintele Trump va apăra interesele Americii, chiar şi împotriva Europei”, a continuat premierul ungar, care mai crede că “urmează luni dure pentru Uniunea Europeană şi luni dure pentru birocraţii de la Bruxelles”.
“Trebuie să ajungem la un acord astfel încât să putem menţine legăturile comerciale cu SUA”, a indicat el, referindu-se la ameninţarea noului preşedinte american Donald Trump că va impune Uniunii Europene taxe vamale. “Un acord bun poate fi încheiat între cei care nu doar că se cunosc, dar se şi respectă”, a completat premierul ungar.
Trump a decis săptămâna trecută impunerea unei taxe vamale de 25% asupra tuturor produselor importate în SUA din Mexic şi Canada, cu excepţia produselor petroliere importate din Canada, taxate cu 10%. El a impus concomitent taxe vamale de 10% asupra produselor importate din China, ce se adaugă taxelor care deja erau în vigoare asupra unei serii de produse chinezeşti.
În urma unor discuţii avute luni cu preşedinta mexicană Claudia Sheinbaum şi cu premierul canadian Justin Trudeau, noul preşedinte american a suspendat pentru 30 de zile noile taxe vamale impuse Mexicului şi Canadei.
Cât despre Uniunea Europeană, aceasta a fost, cel puţin deocamdată, cruţată de taxele vamale americane, dar ea ştie că rămâne la acest capitol în vizorul lui Donald Trump, care a ameninţat-o luna trecută cu astfel de măsuri dacă blocul comunitar nu îşi reduce excedentul comercial în relaţiile cu SUA prin cumpărarea de mai mult gaz şi petrol american.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More