Comunicate de presa

UE trebuie să-şi unească forţele pentru a-şi proteja băncile de criză (preşedintele EBA)

Statele europene trebuie să-şi unească forţele pentru a-şi proteja băncile de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), posibil prin folosirea fondului de redresare de 500 miliarde de euro, a afirmat luni Jose Manuel Campa, preşedintele Autorităţii Bancare Europene (EBA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Declaraţiile sale vor reaprinde dezbaterile referitoare la posibilitatea ca ţările bogate, cum ar fi Germania, să sprijine băncile din ţările mai sărace, cum ar fi Italia.

Franţa şi Germania, cele mai mari ţări din UE, au propus săptămâna trecută un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare ”în numele UE” şi care ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemie.

“Ar fi oportun să avem o abordare europeană pentru a sprijini băncile. Aceasta ar putea fi asemănătoare cu programul guvernamental american de stimulare a sectorului financiar (TARP). Aici, fondul UE de redresare ar putea juca un rol”, a declarat Campa pentru Reuters, sugerând că asistenţa este destinată băncilor care sunt în mod fundamental solide dar au fost afectate de criză.

În timpul crizei financiare din 2008, prin Troubled Asset Relief Program (TARP) au fost injectate miliarde de dolari în băncile americane.

EBA susţine că băncile europene şi-au construit rezerve de capital de peste 430 de miliarde de euro, care ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru a acoperi pierderile provocate de sporirea creditelor neperformante, în contextul epidemiei.

Totuşi, unii creditori – în special în economiile puternic afectate de pandemie – cum ar fi Italia şi Spania, sunt mai vulnerabili ca alţii.

Autorităţile de la Berlin au renunţat în final la opoziţia lor îndelungată faţă de împrumuturile comune ale ţărilor UE, sprijinind fondul de redresare de 500 miliarde de euro care va ajuta ţările lovite de epidemie.
Totuşi, extinderea acestuia la bănci ar putea să nu fie acceptată.

“Mă aştept la o sporirea semnificativă a creditelor neperformante în următoarele două-trei trimestre. Cât de mult este dificil de estimat”, a afirmat preşedintele Autorităţii Bancare Europene.

Acesta a adăugat: “Băncile sunt reziliente şi mai solide decât erau în timpul crizei financiare din 2008. Dar nu ştim cum va evolua actuala criză. Cel mai bine este să acţionăm cât mai curând”.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

3 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

3 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

3 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

4 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

4 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More