Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de achiziţionare a 80 de milioane de doze suplimentare din vaccinul experimental împotriva COVID-19 produs de compania farmaceutică americană Moderna, a anunţat vineri aceasta din urmă, potrivit Reuters.
În urma exercitării acestei opţiuni, Moderna va livra statelor UE în total 160 de milioane de doze de vaccin, primele livrări fiind prevăzute pentru începutul anului viitor, după aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), aşteptată pentru data de 6 ianuarie.
În SUA, vaccinul Moderna pare să fi primit deja vineri aprobarea din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit unei declaraţii a preşedintelui Donald Trump, încă neconfirmată de FDA.
Primul vaccin împotriva COVID-19 care va fi livrat statelor UE este cel produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, EMA urmând să se pronunţe pe 21 decembrie asupra autorizării acestuia. Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech.
Acesta din urmă, la fel ca vaccinul Moderna, va fi administrat în două doze de persoană. A doua doză va fi administrată la 21 de zile după prima în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech şi la 28 de zile în cazul vaccinului Moderna.
O altă diferenţă între cele două vaccinuri priveşte conservarea la rece. Vaccinul Pfizer-BioNTech are nevoie de temperaturi cuprinse între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit. În afara super-congelatoarelor, vaccinul Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnuit, în timp ce vaccinul Moderna rezistă până la 30 de zile.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More