Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUniunea Europeană îşi va intensifica eforturile pentru a acorda Ucrainei sprijin în restabilirea şi menţinerea furnizării de energie electrică şi agent termic, a declarat vineri şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după un nou val de atacuri ruseşti cu rachete împotriva infrastructurii critice ucrainene, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Executivul european pregăteşte livrarea în Ucraina a unor importante donaţii din partea ţărilor membre ale Uniunii Europene şi din rezervele Comisiei, a precizat Ursula von der Leyen într-un comunicat, după o convorbire telefonică purtată vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Milioane de ucraineni erau lipsiţi de energie electrică şi încălzire vineri, după cele mai devastatoare lovituri aeriene ruseşti asupra reţelei energetice ucrainene de până acum, iar cetăţenii au fost avertizaţi să se pregătească pentru noi atacuri şi să-şi facă provizii de apă, produse alimentare şi îmbrăcăminte groasă.
Preşedinta Comisiei Europene a afirmat că UE ar urma să furnizeze 200 de transformatoare de dimensiuni medii şi un autotransformator mare din Lituania, un autotransformator de dimensiuni medii din Letonia şi 40 de generatoare grele din rezerva UE din România.
‘Fiecare dintre aceste generatoare poate furniza energie electrică neîntreruptă unui spital de dimensiuni mici sau medii’, a declarat ea.
“Comisia Europeană lucrează în plus la un nou hub energetic în Polonia pentru a permite donaţii de la terţi şi pentru a ajuta la livrarea acestora într-un mod coordonat în Ucraina, în special cu partenerii noştri din G7”, a spus Ursula von der Leyen.
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
This website uses cookies.
Read More