International

UE va lansa în octombrie controlul automatizat la frontiere

Uniunea Europeană a anunțat miercuri că va începe în două luni implementarea controlului automatizat la granițele sale, care ar urma în cele din urmă să înlocuiască ștampila manuală de pe pașapoarte, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest nou sistem va înregistra într-un fișier comun numele, numerele de pașaport, amprentele digitale și fotografiile tuturor cetățenilor țărilor terțe care călătoresc în Europa pentru o ședere scurtă.

‘Acest lucru ne va ajuta să știm cine intră în UE și cine iese’, a declarat comisarul european responsabil pentru problemele migratorii, Magnus Brunner.

Implementarea acestui sistem, aflat în discuție de aproape zece ani, va fi totuși etapizată în timp.

‘Statele membre, călătorii și companiile vor avea timp să se adapteze la noul sistem’, a precizat Comisia.

Sistemul ‘intrare/ieșire’ stârnește reticența unor companii de transport care se tem că se vor lungi cozile în aeroporturi sau gări.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, s-a arătat îngrijorat că acest sistem va provoca ‘haos’ în orașul său, în special la gara St. Pancras, de unde pleacă și sosesc trenurile Eurostar.

Autoritățile britanice și-au avertizat deja cetățenii că vor fi necesare ‘câteva minute’ de așteptare suplimentară pentru ca ‘fiecare pasager’ să treacă granițele.

Executivul european dă asigurări că vor exista campanii de informare ce vor facilita lansarea acestui sistem, subliniind totodată că acesta va permite ‘prevenirea migrației ilegale și protejarea securității cetățenilor europeni’.

Douăzeci și nouă de țări vor participa la acest control automatizat: toate țările din UE, cu excepția Ciprului și Irlandei. Dar și Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

34 de minute ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

2 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

2 ore ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More